Dincolo de tonul categoric şi hazardat cu care doamna Macovei emite sentinţe generalizante asupra unui întreg partid, jignind astfel şi cele peste două milioane de români care au votat PSD la ultimele alegeri,
abstracţie făcând de tragicomedia faptului că „arhanghelul cruciadei anticorupţie” este sponsorizat în campania electorală chiar de cineva cercetat penal în mai multe dosare de corupţie – fapt pe care nici măcar candidatul nu îndrăzneşte să-l nege,
omiţând chiar deontologia discutabilă a fostei doamne procuror, cea despre care un raport din 1996 al serviciului de control al Parchetului General stabilea că „tergiversază nejustificat dosare”, fiind „superficială”, „neorganizată”, „insubordonată” şi „obişnuită să întârzie de la program apoape zilnic” (1),
neglijând până şi prezenţa candidatei pe statul de plată al ministerului de externe britanic pentru funcţia de consultant anti-corupţie al premierului Republicii Macedonia, şi
nedezvoltând nici măcar subiectul înscrierii sale în partid cu doar câteva zile înainte de debutul actualei campanii electorale, ceea ce, uitându-ne şi la alte figuri de pe lista PDL ne-a lămurit definitiv asupra „independenţei” unor grupuri subit şi suspect de pro-prezidenţiale din societatea civilă,

se impun totuşi câteva observaţii referitoare strict la obiectul recentei dezbateri dintre reprezentanţii amintiţi ai PPE şi PES. Săptămâna trecută, Adrian Severin „a îndrăznit” să-şi exprime nedumerirea cu privire la faptul că viitorul raport asupra justiţiei din România este elaborat nu de către biroul Comisarului pentru Justiţie şi Afaceri Interne, ci de secretariatul general al Comisiei Europene, ceea ce ar fi putut sugera corupţie „nu în sensul că au luat mită, [ci] în sensul de deviere de la reguli şi de atitudine incorectă”. Alertat probabil de colegii săi din România, liderul popular Joseph Daul a replicat că ar fi vorba de proceduri standard ale UE şi l-a acuzat pe Adrian Severin şi pe “colegii săi socialişti” de “afirmaţii calomnioase”, menită să ascundă ineficienţa luptei împotriva corupţiei “în propria ţară”. Ca şi cum pentru doi ani şi jumătate ministrul Justiţiei nu ar fi fost tocmai doamna Macovei şi de parcă actualii şef al DNA şi procuror general nu ar fi fost numiţi în funcţie tot de doamna Macovei.

În fapt, coordonarea raportului pe justiţie reprezintă o “tehnicalitate” specifică birocraţiei interne a UE, în speţă a CE, iar afirmaţiile tranşante că ar fi vorba de o procedură standardizată, şi implicit arhicunoscută, sunt înşelătoare. Decizia 2006/928CE (2), adoptată cu 19 zile înaintea aderării, când Tratatul de Aderare fusese deja ratificat de toate statele UE, instituie într-adevăr pentru România ca viitor stat membru un Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV) incluzând şi rapoarte periodice ale CE (3) asupra progresului justiţiei în România. Decizia omite însă să precizeze care structură din interiorul CE le coordonează. Iar faptic, toate cele patru rapoarte de până acum, disponibile online, poartă doar antetul Comisiei în ansamblul ei, fără precizări suplimentare privind coordonatorul. Lui Joseph Daul, cel care l-a îndemnat pe Adrian Severin să consulte situl CE, i se poate returna invitaţia; practic, singura sursă care precizează că “MCV este coordonat de Secretariatul General sub autoritatea Preşedintelui” este o pagină web de pe situl CE (4), menită mai degrabă să explice procedurile MCV pentru publicul larg, şi nu vreo decizie de autoritate. Nici măcar pe propria pagină web (5) în care prezintă descrierea MCV, Secretariatul General nu îşi asumă coordonarea raportului!

În plus, în orice raţionament de bun simţ bazat pe delimitarea sferelor de competenţă, coordonarea unui raport pe probleme de justiţie ar trebui să revină comisariatului de resort – cel pentru Justiţie şi Afaceri Interne, şi nu secretariatului general.

În acest context, ar putea ajuta la înţelegerea radicalismului doamnei Macovei faptul că, dintre mii de candidaturi, domnia sa a fost inclusă recent în topul PES “12 Candidaţi Groaznici – Alegeri Europene 2009”, alături de un xenofob, un negaţionist al Holocaustului, un homofob, etc. Iar cine ar putea avea nedumeriri asupra explicaţiei, poate consulta o altă declaraţie halucinantă din luna mai, în care doamna Macovei mărturisea nonşalant că nici ea nu ar acorda fonduri europene României decât în anumite condiţii. În acest sens, autorii topului conchideau că Macovei “foloseşte evenimente externe pentru a-şi critica ţara şi a califica drept corupţi adversarii politici”. Mai preocupant însă şi totodată legitim este să ne întrebăm pe cine va reprezenta de fapt doamna Macovei în Parlamentul European.

Îngrijorată de asemenea derapaje, pot doar să vă asigur că PSD va continua, oricât de deranjant pentru unii, să apere demnitatea românilor şi să lupte pentru tratarea României ca stat egal celorlalţi membri ai UE.

—–

(1) Elocvent, între 1993 şi 1996, procurorul Macovei a lăsat nesoluţionate 198 de dosare, din care numai 17 în mod justificat. Pentru prezentarea raportului în presă, se poate consulta http://www.ziua.net/news.php?data=2008-01-14&id=2575

(2) Document disponibil la http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32006D0928:RO:NOT

(3) Ultimul astfel de raport, din 12.02.2009, este disponibil la http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0070:FIN:EN:PDF

(4) A se vedea http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/07/260&format=HTML&aged=0&language=EN

(5) A se vedea http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/cvm/index_en.htm

Pe parcursul carierei sale politice, domnul Tökes ne-a obişnuit şi s-a obişnuit cu declaraţii hazardate, neconforme cu realitatea şi mai degrabă puternic politicianiste. În majoritatea lor covârşitoare, respectivele afirmaţii au fost primite cu condescendenţă în România şi în UE şi, de multe ori, chiar şi în sânul comunităţii maghiare. De această dată însă, aserţiunile domniei sale, acoperind o arie tematică şi geografică extinsă, sunt pe cât de – sper involuntar – eronate logic, pe atât de periculoase şi ca atare impardonabile, din cel puţin patru motive.

În primul rând, paralela sus-amintită este profund viciată logic. Prin definiţie, orice demers comparatist se face între doi termeni similari. Ori, realităţile politice, geografice, istorice, economice, demografice, strategice, etnice, etc. din Transnistria şi respectiv din zona din România cu majoritate etnic maghiară sunt atât de diferite încât nu admit comparaţie, decât eventual prin contrast, şi în niciun caz echivalare. Fără a intra în detalii, îi amintesc doar distinsului europarlamentar că România este de aproape 2 ani şi jumătate stat membru al Uniunii Europene şi de peste 5 ani al NATO, membru al comunităţii democratice euro-atlantice şi recunoscut ca atare. Prin contrast, Transnistria reprezintă un teritoriu rupt cu forţa de ţara-mamă, cu o prezenţă militară venetică, străin de orice standarde democratice şi, fireşte, nerecunoscut de niciunul din cele 192 state membre ONU.

În al doilea rând, afirmaţia domnului europarlamentar denotă fie necunoaştere, fie – mai grav – o lipsă de respect faţă de politica faţă de minorităţi a statului român, una, judecând după toate standardele internaţionale în materie, dintre cele mai avansate şi progresiste din întreaga Uniune Europeană. Prin opoziţie, minorităţii vorbitoare de limba română din Transnistria i se neagă unele dintre cele mai elementare drepturi politice, economice, culturale, tentativa de comparaţie cu România fiind de-a dreptul absurdă. Similar, o altă idee din acelaşi discurs electoral, aceea că europarlamentarii de etnie maghiară din bazinul carpatic vor reprezenta în Parlamentul European „interesele naţiunii maghiare”, ar putea fi atribuită necunoaşterii, de către domnul Tökes Laszlo, a chiar principiilor de structurare a Parlamentului European, unul grupat pe familii ideologic-doctrinare şi nicidecum etno-naţionaliste.

În al treilea rând, comparaţia amintită riscă, în mod regretabil şi păgubos, să alimenteze un anumit discurs de politică externă recent formulat care încearcă, dintr-un anumit interes geopolitic, să construiască forţat analogii şi precedente în justificarea separatismului violent şi asistat militar din zona extinsă a Mării Negre.

În sfârşit, prezentarea de către domnul Tökes a „autonomiei teritoriale” ca unică „soluţie paşnică şi democratică” la „situaţia” din România şi din Transnistria implică în mod logic că în România ar exista o problemă, o conflictualitate latentă cel puţin, a cărei singură soluţie ar reprezenta-o autonomia teritorială. Altminteri…? Un asemenea raţionament, şubred deopotrivă în descrierea realităţii şi în corectitudinea propunerii emise, ilustrează un radicalism anacronic preluat parcă din alt secol, străin de conceptul de democraţie modernă, de tot ceea ce înseamna Europa unită şi chiar de ceea ce însemnă civilitate.

Cât timp în precedenta campanie pentru alegerile europarlamentare, domnul Tökes a candidat pe alte liste decât cea a UDMR, obţinerea unui mandat fiindu-i atunci mult mai dificilă, la momentul de faţă afirmaţiile sale nu îşi găsesc vreo explicaţie şi cu atât mai puţin vreo justificare politică, logică sau morală. Continuând acest discurs, domnul Tökes Laszlo, pe care îl asigur de toată stima mea, riscă să fie prins din urmă de istorie şi să-şi păteze în mod nefericit acel statut unic câştigat la Revoluţia din 1989, cea de la care se împlinesc în curând 20 de ani.

25 mai 2009

Carmen Moldovan,
Secretar executiv PSD

Gura păcătosului adevăr grăieşte! FMI se transformă astfel în plasa lui de siguranţă pentru câştigarea unui nou mandat de preşedinte.

Ceea ce uită stimabilul domn preşedinte să ne spună este faptul că Uniunea Europeană nu ne oferă acest sprijin fără anumite condiţii. Traian Băsescu uită să ne spună şi care sunt restricţiile impuse la nivel macroeconomic; uită să ne spună cum ne vor fi afectate politica fiscală, gestionarea cheltuielilor bugetare şi politica monetară.

De fapt, nu uită! Nu-l interesează. Dorinţa lui de a se urca încă o dată cu bocancii pe grumazul românilor este atât de mare, încât toate efectele negative generate de eventualul acord cu FMI sunt trecute la ”şi altele”. Sperăm şi noi ca, în cel mai scurt timp, Traian Băsescu să fie trecut la ”şi alţii”, iar lecţiile de istorie a României să-l includă la capitolul ”Nu faceţi ca el”.