Pe parcursul carierei sale politice, domnul Tökes ne-a obişnuit şi s-a obişnuit cu declaraţii hazardate, neconforme cu realitatea şi mai degrabă puternic politicianiste. În majoritatea lor covârşitoare, respectivele afirmaţii au fost primite cu condescendenţă în România şi în UE şi, de multe ori, chiar şi în sânul comunităţii maghiare. De această dată însă, aserţiunile domniei sale, acoperind o arie tematică şi geografică extinsă, sunt pe cât de – sper involuntar – eronate logic, pe atât de periculoase şi ca atare impardonabile, din cel puţin patru motive.

În primul rând, paralela sus-amintită este profund viciată logic. Prin definiţie, orice demers comparatist se face între doi termeni similari. Ori, realităţile politice, geografice, istorice, economice, demografice, strategice, etnice, etc. din Transnistria şi respectiv din zona din România cu majoritate etnic maghiară sunt atât de diferite încât nu admit comparaţie, decât eventual prin contrast, şi în niciun caz echivalare. Fără a intra în detalii, îi amintesc doar distinsului europarlamentar că România este de aproape 2 ani şi jumătate stat membru al Uniunii Europene şi de peste 5 ani al NATO, membru al comunităţii democratice euro-atlantice şi recunoscut ca atare. Prin contrast, Transnistria reprezintă un teritoriu rupt cu forţa de ţara-mamă, cu o prezenţă militară venetică, străin de orice standarde democratice şi, fireşte, nerecunoscut de niciunul din cele 192 state membre ONU.

În al doilea rând, afirmaţia domnului europarlamentar denotă fie necunoaştere, fie – mai grav – o lipsă de respect faţă de politica faţă de minorităţi a statului român, una, judecând după toate standardele internaţionale în materie, dintre cele mai avansate şi progresiste din întreaga Uniune Europeană. Prin opoziţie, minorităţii vorbitoare de limba română din Transnistria i se neagă unele dintre cele mai elementare drepturi politice, economice, culturale, tentativa de comparaţie cu România fiind de-a dreptul absurdă. Similar, o altă idee din acelaşi discurs electoral, aceea că europarlamentarii de etnie maghiară din bazinul carpatic vor reprezenta în Parlamentul European „interesele naţiunii maghiare”, ar putea fi atribuită necunoaşterii, de către domnul Tökes Laszlo, a chiar principiilor de structurare a Parlamentului European, unul grupat pe familii ideologic-doctrinare şi nicidecum etno-naţionaliste.

În al treilea rând, comparaţia amintită riscă, în mod regretabil şi păgubos, să alimenteze un anumit discurs de politică externă recent formulat care încearcă, dintr-un anumit interes geopolitic, să construiască forţat analogii şi precedente în justificarea separatismului violent şi asistat militar din zona extinsă a Mării Negre.

În sfârşit, prezentarea de către domnul Tökes a „autonomiei teritoriale” ca unică „soluţie paşnică şi democratică” la „situaţia” din România şi din Transnistria implică în mod logic că în România ar exista o problemă, o conflictualitate latentă cel puţin, a cărei singură soluţie ar reprezenta-o autonomia teritorială. Altminteri…? Un asemenea raţionament, şubred deopotrivă în descrierea realităţii şi în corectitudinea propunerii emise, ilustrează un radicalism anacronic preluat parcă din alt secol, străin de conceptul de democraţie modernă, de tot ceea ce înseamna Europa unită şi chiar de ceea ce însemnă civilitate.

Cât timp în precedenta campanie pentru alegerile europarlamentare, domnul Tökes a candidat pe alte liste decât cea a UDMR, obţinerea unui mandat fiindu-i atunci mult mai dificilă, la momentul de faţă afirmaţiile sale nu îşi găsesc vreo explicaţie şi cu atât mai puţin vreo justificare politică, logică sau morală. Continuând acest discurs, domnul Tökes Laszlo, pe care îl asigur de toată stima mea, riscă să fie prins din urmă de istorie şi să-şi păteze în mod nefericit acel statut unic câştigat la Revoluţia din 1989, cea de la care se împlinesc în curând 20 de ani.

25 mai 2009

Carmen Moldovan,
Secretar executiv PSD