Dacă luăm insă in calcul faptul că media europeană e 22%, vedem lucrurile in altă lumină.

Ce perspective de a se dezvolta are un stat in care unul din patru tineri nu-și găsește loc de muncă? In ce fel repornim economia, daca nu gândim planuri pentru a le oferi acestora un viitor? „Trebuie să facem tot ce putem pentru a le da speranță tinerilor – și părinților lor”, a spus seful Comisiei Europene.

Cu toate astea, de cifrele in cauză e mult mai preocupat domnul Barroso decât premierul Boc. Cat despre președintele Băsescu… el ne vorbește în ”intervenția cu românii” despre orice – Constituție, minerit, noua lege electorală, relațiile cu India și cu Africa. Despre orice altceva, numai despre ce-i intereseaza pe oameni nu. Iar aceasta ignorare, perpetuată in mod inconstient, va face, nu peste mult timp, ca acești tineri lipsiți de orice perspectivă sa coloreze si harta României în roșu închis.

Un dispreț care a ieșit la suprafață în discuțiile surprinse pe la colțuri de către presă sau în postările de pe bloguri și care a funcționat pe post de muză pentru epitete „creative” de tipul “viermi”, “ciumpalaci” sau “vagabonzi”.

Și iată că miștocăreala aceasta cu totul nelalocul ei lovește din nou PDL, de această dată într-un comentariu postat pe blogul personal de Cristian Preda vis-a-vis de agenda de dezbateri de la Parlamentul European, pe care se află astăzi exploatarea minieră cu cianuri de la Roșia Montană, respectiv abuzurile comise de către actuala putere împotriva democrației.

Nu discut aici ce spune Cristian Preda în postarea sa, intitulata Dimineața –cianura, după-masă – dictatura.

Până la urmă, fiecare e îndreptățit la propria opinie, oricât ar fi ea de strâmbă.

Dar mi se pare cu totul jignitor pentru zecile de mii de protestatari să preiei unul dintre sloganurile lor cele mai sugestive și să-l reformulezi. Si mi se pare nerușinat să transformi acest slogan în titlul unei postări în care spui, practic, că lobby-ul deșănțat pe care puterea, în frunte chiar cu președintele Băsescu, îl face proiectului RMGC și derapajele aceleiași puteri de la standardele democratice (precum incercarea de amânare și comasare a alegerilor sau furtul la vot al Robertei Anastase) sunt ”ficțiuni”. Domnul Preda traieşte, probabil, in altă realitate decât noi, ceilalţi. Dar, pe de altă parte, şi preşedintele său declara zilele trecute că România a ieşit din recesiune…

Țeapă… (A câta, oare?)

În cele 45 de minute în care le-a vorbit românilor, Traian Băsescu a reușit să ne demonstreze că este la fel de rupt de realitate ca și până acum și că puțin îi pasă de ceea ce vor protestatarii care îngheață prin piețe de două săptămâni. Înloc să-și toarne cenușă în cap, Traian Băsescu ne-a servit o porție grasă de vorbărie goală, iar la reclame, un mesaj publicitar pro RMGC.

Fiindcă doar nu degeaba a tăcut omul atâtea zile, sporind furia ”ciumpalacilor” și așteptările vis-a-vis de intervenția sa… Așa cum face orice firmă care cumpără publicitate pentru un eveniment de tipul premiilor Oscar sau Super Bowl, Traian Băsescu s-a asigurat mai întâi că mesajul său va avea expunere și vizibilitate maximă.

Iar apoi a dat drumul la poezie. Și, în timp ce Piața Universității cerea ca proiectul minier de la Roșia Montană să fie stopat, președintele a invitat din nou RMGC să poftească și să ne otrăvească solul, subsolul și apele cu cianură, promovand cu emfaza mineritul, ca si cand un proiect care promite ca va crea 200 de locuri de munca ar avea vreo legatura cu salvarea unei intregi ramuri industriale.

Am scris cândva o piesă de teatru, Ultimul Împărat, despre un măscărici care, uzurpând tronul regelui, vestea Sfârşitul şi chema Apocalipsa. Povestea măscăriciului cocoţat pe tron şi-a găsit o întrupare mai dură şi mai sordidă decât mi-am putut eu imagina. Mai gravă şi mai dezastruoasă, prin faptul că a pus în operă sfârşitul unei ţări care, dincolo de precarităţile istorice prin care a trecut, reuşise să-şi păstreze un profil onorabil. Odată cu preşedinţia lui Traian Băsescu, România este târâtă spre cea mai joasă condiţie, iar poporul, transformat în populaţii migratoare, cel mai adesea abrutizate, mitocanizate, după chipul modelului suprem – preşedintele-măscărici. Materialul slab al acestei mase de cetăţeni-moluşte şi abilitatea Securităţii redivivus puse în slujba Stăpânului au făcut ca astăzi România să fie devastată, desfigurată. O ţară care îşi mai trăieşte doar disperările, care uită în fiecare zi câte puţin cine a fost, cine ar mai putea fi. Sufletul din ce în ce mai pustiit, trupul sfâşiat de haitele de jefuitori, privirea îngrozită ca într-un viol care nu se mai sfârşeşte.

Urcat pe tron, măscăriciul, golan obraznic de felul lui, devine şi mai greţos atunci când percepe în jur pericolul autenticului ce îi reaminteşte că nu este decât cacealmistul care a câştigat potul cel mare în care românii şi-au pierdut viitorul. Aşa se simte pesemne Traian Băsescu în preajma Regelui Mihai, fapt ce explică şi reacţia bădărană pe care a avut-o la invitarea suveranului în plenul parlamentului pentru a fi omagiat cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. E mândru că posedă o ţară precum pe blonda guvernării sale şi că Istoria şi personajele ei sunt obiectul bătăii lui de joc. I-a ţinut isonul mitocănesc Ioan Oltean, un fel de măscărici al măscăriciului, ce-şi întrece şeful în glume de prost-gust, lucru altfel dificil de realizat. Singurul portocaliu care a rostit ceva în răspăr, în contextul cazon al partidului gestul putând fi considerat unul curajos, a fost Theodor Paleologu, al cărui părinte se învârte deseori în pământ de ruşine pentru faptele politice ale fiului său.

Până la aniversare, printre două înjurături adresate Regelui, Traian Băsescu ne-a anunţat că nici viitorul nu mai e ce-a fost, vine din nou criza, poporul va trebui să strângă iar cureaua pentru ca haita sa de prădători să aibă de unde jefui mai departe. În România, Traian Băsescu a dat startul Jocurilor Foamei!

Un preşedinte la plesneală

Cel Groaznic, cel Frumos, cel Înalt… Istoria i-a reţinut pe mulţi după poreclele lor – calităţi ori defecte, năravuri şi apucături, abilităţi sau slăbiciuni în ochii poporului. Uneori supranumele, chiar şi în cazul unor dictatori, s-au dovedit o amară bătaie de joc, aşa este cazul lui Ceauşescu numit Cizmarul sau Ceaşcă – apelativ de-a dreptul ilar.

Sub ce nume va rămâne în memoria românilor Traian Băsescu? Acum i se spune Zeus, Chiorul, Marinarul, Stăpânul… Marinarul are multe şanse să reziste, nu atât pentru că invocă vechea sa meserie, ci pentru că aduce aminte de cel care a făcut dispărută flota. I se va mai putea spune Demolatorul, Distrugătorul, Prădătorul, după vocaţia de a face praf şi pulbere tot ce atinge. Poate Îmbârligătorul, Încaieră-i-drace! sau Calcă-pe-cadavre, după apucăturile sale politice. Ori Plângăciosul, Boxerul…

Prestaţiile lui sunt deosebit de ofertante pentru a inspira porecle suculente, în schimb atribute precum cel Mare, cel Luminat, cel Învăţat nu i se vor potrivi niciodată, neavând nicio legătură cu personajul. Traian Băsescu este un veritabil preşedinte la plesneală. Fiind un farsor autentic, preşedinţia lui a făcut ca istoria României să fie o întâmplare în consecinţa intereselor economice ale camarilei sale. Transformând o lume normală într-una improvizată, România a devenit o republică-manea, o băşcălie de ţară condusă de un preşedinte-băşcălie. „Democratul” populist şi „jucător” stabileşte, prin Traian Băsescu, un profil nou dictatorului contemporan.

Aparţinând vechii Securităţi, Băsescu ajunge exponentul Securităţii redivivus cel mai sus cocoţat în ierarhia statului. Securitatea redivivus nu a fost niciodată mai puternică, dar nici România nu a fost vreodată mai trădată de chiar corpul ei de elită menit să o apere. Cu siguranţă sunt în serviciile secrete şi profesionişti care îşi iubesc mai întâi de toate meseria şi ţara, chiar dacă „…nu mai există societate. Există o elită de securitate transnaţională care împarte lumea, folosind impozitele noastre”. Afirmaţia şocantă îi aparţine lui Julian Assange şi a fost făcută pe 8 octombrie la Londra. La câteva zile, la Bucureşti, partidul de guvernământ, prin deputatul Cezar Preda, susţinea un proiect de lege menit să reînvie Direcţia a VI-a a Securităţii, prin crearea unei structuri de cercetare penală în interiorul SRI! În acest context, porecla care îi va rămâne va fi poate Redivivus Maximus sau Preşedintele-după-miezul-nopţii, zicere ce ar ilustra perfect situaţia în care Traian Băsescu, din perdant seara, la închiderea urnelor, devenea câştigător cu doar câteva voturi în plus după miezul nopţii, atunci când umbrele au propria lor aritmetică.

Totuşi, dintre toate poreclele, Hahalera…

www.noriimei.ro

Este vorba despre o poziţie care susţine reindustralizarea şi crearea de locuri de muncă în zonă, pornind însă de la premisa că pentru realizarea unui asemenea obiectiv statul român nu trebuie nici să-şi vândă pe nimic resursele de minereuri preţioase de la Roşia Montană şi nici să abandoneze necesitatea unei protecţii eficiente a mediului, în acord cu rezoluţia Parlamentului European privind interzicerea mineritului cu cianuri. Cu alte cuvinte, exact ceea ce ar fi trebuit să susţină şi Traian Băsescu dacă, în loc să facă pe lobby-istul şi pe agentul de bursă pentru RMGC, ar fi avut o poziţie adecvată funcţiei pe care o ocupă la Palatul Cotroceni.

Pare-mi-se însă că Traian Băsescu a fost şi de această dată preşedinte doar cu numele, fiindcă de jucat, a jucat în echipa RMGC. Ceea ce s-a văzut inclusiv în cotaţiile la bursă ale companiei canadiene, care ar trebui să-i ridice statuie din aur lui Traian Băsescu, ţinând cont că declaraţiile sale de sprijin i-au ajutat pe cei care deţin acţiuni Gold Corporation să se îmbogăţească încă înainte de a fi început să exploateze un gram de aur la Roşia Montană. Spre exemplu, după declaraţia de susţinere publică din 22 august pe care a făcut-o preşedintele Băsescu, acţiunile canadienilor au crescut cu 8,97% faţă de ziua precedentă.

Or, în condiţiile acestea, este evident că preşedintele nu mai poate fi crezut când susţine că este în interesul statului român să se dea undă verde proiectului RMGC. Românii trebuie să decidă singuri şi în cunoştinţă de cauză. Iar pentru ca să o poată face, contractul încheiat de către statul român trebuie desecretizat şi trebuie să existe o analiză independentă cost-beneficiu.

Desigur însă că până acolo mai e mult de luptă şi e de aşteptat să ne lovim de opoziţia înverşunată a Puterii, care n-are niciun interes ca oamenii să vadă către cine s-au dus sponsorizările RMGC şi cine sunt adevăraţii beneficiari ai contractului respectiv. Dar adoptarea poziţiei comune a USL e un pas important înainte, pe care Forumul Naţional al Ecologiştilor din PSD şi eu personal îl salutăm cu bucurie. Să sperăm că vom reuşi!

Stilul bărbaţilor de stat de a face politică rămâne ca o marcă personală în memoria naţiunilor. Subtili sau grobieni, de bibliotecă ori de pe baricade, gângavi sau oratori, paleta nuanţelor de caracter colorează viu istoria. Conducătorii par cu atât mai aproape de popor, cu cât arată că şi ei au fost oameni cu slăbiciuni, cu patimi şi, unii, chiar într-o dungă. Cei care dovedesc peste măsură ies din rândul bărbaţilor de stat şi coboară în rândul celor cărora doar le-a surâs norocul. Pentru primii respect, pentru restul simpatie.

Cu multă simpatie îl vor privi drojdierii viitorului pe Traian Băsescu, pentru felul lui de a fi făcut politică de birt, ca şi cum România ar fi o crâşmă plină de şuţi şi de dame cu ciorapi rupţi. Pentru haiosul preşedinte a fi popular înseamnă a coborî în derizoriu, apetenţa sa pentru sordid înlocuind bunul-simţ cu ticăloşia. Totuşi, nimeni nu-şi va imagina că stăpânul băşcălios şi-a găsit sfârşitul din cauza neputinţei, slăbiciune ce i-a provocat dependenţa fatală pentru blonda guvernării sale. Cu toţii îşi vor vedea eroul macho ca răpus de Binele care a învins Răul, inutil, ca în filmele de acum o sută de ani. Cu atât mai vrednic păcătosul! – vor exclama epigonii. Abia atunci va fi venerat cu adevărat ca Zeus. Maneliştii-l vor cânta pentru că le-a ridicat genul muzical la rang de politică naţională. Şmenarii, şarlatanii şi şmecherii de maidan, manglitorii şi ciorditorii de mahala, tăinuitorii, informatorii şi turnătorii, golanii, ţoapele şi mârlanii de cartier, târfele şi codoşii, toată pleava mitocănească a periferiei, cu toţii îşi vor aminti cu duioşie de Băsescu Cacocratul, ca despre unul de-ai lor, cel care a reuşit să-i facă ţăndări pe români, de nu-şi vor mai reveni în veac.

“Statul e bun doar ca să fie jecmănit” – este viziunea preşedintelui jucăuş, ascunsă sub sintagma „modernizarea statului”. Peste ani, se vor vedea limpede efectele epocii Băsescu: analfabetism, sărăcie, boală, suflete şi trupuri subnutrite, promiscuitate. O Românie ce se descompune putrezind cotidian, o republică şubrezită şi ţigănită. Va fi fiind reuşita vreunui plan sau doar „aşa a fost să fie” soarta unui popor masochist, atunci când îşi alege conducătorul?… Fără dubiu rămâne doar constatarea că “nu lipsa idealului, ci dimensiunea lui e problema românului”. Trist e că în cazul de faţă vorbim mai degrabă de instincte decât de idealuri.

Dar restul şlehtei, slugoii? „Tăcerea e de aur, darămite să fii şi lingău” – şi-au spus la vremea lor, în bună tradiţie filozofică, toţi curtenii mintoşi ai Cacocratului. Peste timp, puţină lume îşi va mai aminti de rândaşii talentaţi în a lăsa senzaţia că sunt verticali şi acoperiţi profesional. Doar câţiva melancolici vor suspina după farsorii cu ştaif. Umaniştii metrosexuali, care au tânjit după admiraţia mediocrităţii plătind puterii prestaţii orale, vor fi uşor confundaţi cu convivii lor Bănel şi Marean. Posteritatea le va oferi intelectualilor vestiţi ai ecranului câteva pagini în manualul de filozofie pentru coafeze stagiare, iar celorlalţi, mai mărunţi, capitole întregi în Istoria presei de partid, ediţia cu coperte portocalii. Nostalgia după platitudinile lor pedante va rămâne să sclipească în ochii duduilor fanate care i-au iubit platonic, iar în înjurăturile împănate cu citate ale neisprăviţilor cu pretenţii se va simţi dorul şi aleanul după histrionii care au ştiut cel mai bine să-şi transforme sinapsele în bani de partid.

Cum singurul lor ideal comun a fost supravieţuirea şi cum vor continua să-şi ducă viaţa agăţată de trecut, românii viitorului vor spune despre vremurile de acum că „par c-au fost mişto”. Obligaţia istoricilor va rămâne aceeaşi: să acopere păcatele altora… Proverbele populare se aplică în primul rând naţiunilor care le-au creat. Tocmai de aceea e foarte românească înţelepciunea după care ”în ţara orbilor, chiorul e împărat”.

www.noriimei.ro