Reforma sectorului bugetar între retorică şi responsabilitate

Declaraţia mea politică de astăzi:

În explicaţia posibilă că în ultimii ani procesele electorale au devenit un fapt aproape cotidian, între alegeri, precum, iată, în momentul de faţă, agenda guvernamentală şi legislativă ajunge supraîncărcată pentru a “compensa” într-un fel inactivitatea din perioadele electorale. În prezent bunăoară, discuţiile acoperă simultan trei teme legislative majore: proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, proiectul de lege a educaţiei naţionale şi respectiv proiectul normativ de revizuire a Constituţiei. Agravând această juxtapunere până la confuzie a celor trei teme pe agendă, fapt care le văduveşte de atenţia şi rigoarea cuvenite individual, contextul este cel al unei crize încă în desfăşurare, în care, zilnic, diverse voci, avizate sau nu, vehiculează nonşalant cifre de ordinul sutelor de mii, dacă nu milioanelor, în privinţa proximelor disponibilizări în sectorul bugetar.

Încercând să evit o altă capcană a acestui context, aceea a incapacităţii de a distinge între ceea ce este urgent (cazul legii pensiilor) şi respectiv ceea ce este important (cazul, prin contrast, al revizuirii Constituţiei), optez în această declaraţie [...]

Reforma “pe genunchi” a sistemului educaţional

Paralel cu dezbaterea la Senat a proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, Guvernul a (re)aprobat recent proiectul legii educaţiei naţionale, textul aflându-se în prezent în analiză la Camera Deputaţilor.

Reiterez apelul lansat colegilor mei deputaţi de a nu se lăsa persuadaţi de aparenta grabă a primului ministru de a vedea legea în vigoare încă din toamnă şi de a aborda proiectul suficient de cuprinzător şi riguros, în concordanţă cu anvergura şi profunzimea implicaţiilor sale. Întins pe nu mai puţin de 102 pagini în versiunea sa iniţială şi afectând în mod direct milioane de copii şi profesori, proiectul normativ este asimilabil unui cod sau unei legi de complexitate deosebită şi reclamă în consecinţă o dezbatere mult mai amplă decât cea de 30 de zile fixată de guvern şi completată necesarmente de un studiu de impact corespunzător, care să estimeze cât mai exact şi extins efectele directe ale eventualei adoptări a proiectului. Tot contextual, insuficienta dezbatere publică s-a suprapus în mod nefericit discuţiilor privind salarizarea în sistem, ceea ce a provocat confuzie şi a redus semnificativ [...]

Emisiune TV

Astăzi, 19 aprilie, începând cu ora 18:45, la Realitatea TV, în cadrul emisiunii “Realitatea Zilei”.

Despre ideea unui prag electoral de 10%

După cum anunţam aseară, astăzi am participat la emisiunea „News Magazine” a postului Antena 3, având ca principală temă de discuţie declaraţia preşedintelui Băsescu în favoarea creşterii pragului electoral, de la 5% în prezent, la 10%. Scriu şi aici câteva consideraţii, întrucât tema se profilează treptat ca una de largă dezbatere şi interes.

În primul rând, importanţa subiectului nu ar trebui exagerată artificial, chiar şi dacă tema e legată de Băsescu:). Declaraţia preşedintelui reprezintă finalmente o apreciere personală, poate corectă, poate eronată, privind mecanica sistemului partidic din România în scenariul ridicării pragului electoral la o anumită cotă. Nu e vorba aşadar de vreun proiect de lege (preşedinţia oricum nu dispune de prerogativa iniţiativei legislative), ci de o simplă exprimare a unei preferinţe personale pentru un anumit tip de sistem partidic. În mod posibil, nici măcar probabil, ea ar putea fi inclusă proiectului de reformare a statului.

În al doilea rând, tehnic vorbind, discuţia comportă practic două ipoteze:

1. Guvernările coaliţionale sunt mai instabile decât cele monocolore [...]

Emisiune TV

Update: Puteţi viziona înregistrarea video a emisiunii aici (partea a doua, începând cu momentul 1:16:30)
Mâine, 14 aprilie, la Antena3, începând cu orele 11:00.

Emisiuni TV

Sambata, 01.08.2009, o puteti vedea pe deputatul Carmen Moldovan incepand cu ora 11 la Antena 3, iar incepand cu ora 20, la postul Realitatea TV, emisiunea “Zona de Impact”, moderator Corina Dragotescu.

Emisiune TV

Vineri, 31.07.2009, ora 15:00, deputatul PSD Carmen Moldovan este invitata emisiunii “Fabrica”, la Realitatea TV.

Buzăul primeşte fonduri suplimentare

Discuţiile privind Bugetul s-au finalizat săptămâna trecută (20 februarie 2009), după îndelungi dezbateri privind amendamentele. Prima serie de amendamente pe care le-am propus împreună cu deputatul Adrian Mocanu se referea la infrastructura buzoiană, însă toate iniţiativele de acest gen au fost respinse în Plen. Drept urmare, am depus un nou proiect comun la Comisia de [...]

Dragi buzoieni,

Acum, la început de an, mă aflu din nou în faţa dumneavoastră. Vreau să vă mulţumesc din nou pentru votul de încredere din 30 noiembrie.
Revin, astăzi, pe blog, pentru a vă asigura că proiectele pe care le-am gândit ne vor ajuta oraşul în contextul crizei economice mondiale. Vreau să ştiţi că sunt alături de voi. [...]

O intalnire cu surprize

Cat de adevarat este ca lumea e mica! In primele zile de campanie mi-a fost dat sa descopar inca odata lucrul asta. In timp ce ma aflam pe Bulevardul Unirii, alaturi de copiii pe care vi i-am aratat in postarea anterioara, o doamna foarte draguta a venit la mine si m-a abordat, spunandu-mi ca ma [...]

Colegii si prietenii mei

Acestia sunt o parte din tinerii care au fost alaturi de mine in această campanie, un grup de copii inimosi, care m-au insotit inca de la inceputul campaniei in fiecare vizita si la fiecare actiune.
Mai avem doar 10 zile de campanie, insa vreau sa ii cunoasteti si voi asa cum ii stiu eu, niste tineri [...]

Vizita in cartierul Nicolae Titulescu

Astazi, impreuna cu primarul Constantin Boscodeala, am mers in cartierul Nicolae Titulescu, unde ne-am intalnit cu locuitorii acestei zone. Acestia ne-au pus intrebari despre programul de guvernare al Partidului Social Democrat in ceea ce priveste soarta copiiilor si nepotilor lor aflati pe bancile scolilor si ale facultatilor. M-au impresionat grijile lor pentru copii si nepoti, [...]

« Postari vechi