Mă uitam pe prezentarea pe care J.M. Barroso a făcut-o la Consiliul European și mi-a sărit în ochi o hartă a Europei care prezintă situația șomajului în rândul tinerilor. Ei bine, la prima vedere, România nu stă mai rău ca alte state europene, cu o rată a șomajului de 23,4%, comparabilă spre exemplu cu cea din vecina Ungaria sau din Franța.

Dacă luăm insă in calcul faptul că media europeană e 22%, vedem lucrurile in altă lumină.

Ce perspective de a se dezvolta are un stat in care unul din patru tineri nu-și găsește loc de muncă? In ce fel repornim economia, daca nu gândim planuri pentru a le oferi acestora un viitor? „Trebuie să facem tot ce putem pentru a le da speranță tinerilor – și părinților lor”, a spus seful Comisiei Europene.

Cu toate astea, de cifrele in cauză e mult mai preocupat domnul Barroso decât premierul Boc. Cat despre președintele Băsescu… el ne vorbește în ”intervenția cu românii” despre orice – Constituție, minerit, noua lege electorală, relațiile cu India și cu Africa. Despre orice altceva, numai despre ce-i intereseaza pe oameni nu. Iar aceasta ignorare, perpetuată in mod inconstient, va face, nu peste mult timp, ca acești tineri lipsiți de orice perspectivă sa coloreze si harta României în roșu închis.

De la debutul protestelor din Piața Universității și de prin celelalte locuri din țară unde românii au ieșit în stradă pentru a-și striga disperarea și până acum, PDL și-a manifestat în mod constant disprețul față de protestatari și doleanțele lor.

Un dispreț care a ieșit la suprafață în discuțiile surprinse pe la colțuri de către presă sau în postările de pe bloguri și care a funcționat pe post de muză pentru epitete „creative” de tipul “viermi”, “ciumpalaci” sau “vagabonzi”.

Și iată că miștocăreala aceasta cu totul nelalocul ei lovește din nou PDL, de această dată într-un comentariu postat pe blogul personal de Cristian Preda vis-a-vis de agenda de dezbateri de la Parlamentul European, pe care se află astăzi exploatarea minieră cu cianuri de la Roșia Montană, respectiv abuzurile comise de către actuala putere împotriva democrației.

Nu discut aici ce spune Cristian Preda în postarea sa, intitulata Dimineața –cianura, după-masă – dictatura.

Până la urmă, fiecare e îndreptățit la propria opinie, oricât ar fi ea de strâmbă.

Dar mi se pare cu totul jignitor pentru zecile de mii de protestatari să preiei unul dintre sloganurile lor cele mai sugestive și să-l reformulezi. Si mi se pare nerușinat să transformi acest slogan în titlul unei postări în care spui, practic, că lobby-ul deșănțat pe care puterea, în frunte chiar cu președintele Băsescu, îl face proiectului RMGC și derapajele aceleiași puteri de la standardele democratice (precum incercarea de amânare și comasare a alegerilor sau furtul la vot al Robertei Anastase) sunt ”ficțiuni”. Domnul Preda traieşte, probabil, in altă realitate decât noi, ceilalţi. Dar, pe de altă parte, şi preşedintele său declara zilele trecute că România a ieşit din recesiune…

Să ne imaginăm următoarea situație:

Afară ninge liniștit… În biroul său de la Minister, așezat pe un scaun comod de piele, ministrul privește la imaginile cu protestatari pe care le difuzează o televiziune de știri:

”E tare neplăcut cu ciumpalacii ăștia care nu se mai potolesc și strigă în piață de dimineață până seara împotriva lu’ șefu’”, își spune ministrul, oftând. N-are însă ce le face… A încercat el să-i potolească milițienește, cu bâte și cu dube, dar, până acum totul a fost în zadar… saitu’ de cultură transmite în continuare…Și oftează din nou cu gândul la perdaful pe care o să i-l tragă din nou șefu’ când va vedea că tot nu i-a potolit pe viermii ăia.

Căldura din birou îl moleșește și, pe nesimțite, capul îi cade pe spate. Secretara bagă capul pe ușă și iese tiptil-tiptil, să nu-i deranjeze somnul domnului ministru, care sforăie încetișor la birou și visează la cum ar fi fost dacă ar fi avut cum să le pună botniță ”ciumpalacilor” și ”saiturilor guralive” care incită lumea pe Facebook să iasă în stradă.

Deodată însă, somnul îi este tulburat de soneria telefonului:

”Domnule ministru? Am o veste bună”, se aude din receptor. ”Am semnat ACTA”. Ministrul închide telefonul și își freacă mâinile de satisfacție. În sfârșit, când s-o înființa ”miliția Internetului” o să-și poată lua revanșa și o să-i învețe minte pe toți ”viermii” aștia de pe Internet.

P.S.: Rândurile de mai sus sunt doar un exercițiu de imaginație. Orice legătură cu personajele reale vă aparține (atât timp cât mai sunteți liberi să o faceți).

Evident, nu neg nevoia de combatere a furtului de proprietate intelectuala. Dar unele dintre prevederile ACTA, in forma sa actuală, ar putea deveni cu ușurință, în mâinile unui regim cu tendințe securistice, arme redutabile împotriva acelor voci care, până acum, găseau pe Internet un spațiu de exprimare liberă a opoziției față de abuzurile de tot soiul. Dacă furnizorul de internet iți va putea căuta prin
computer fără să-ți ceară permisiunea, atunci mă intreb dacă el nu ar putea fi „convins” să facă același lucru și pentru a cauta date personale sau alt gen de conținut. Nu pot să găsesc o altă explicație a faptului că guvernul a angajat voința României in privința acestui acord fără consultare publică de niciun fel.

Cred că fiecare dintre cei care au urmărit ”intervenția cu românii” a președintelui au sperat, fie și numai pentru un moment efemer, că măcar acum, în ceasul al XII-lea, Traian Băsescu se va întoarce cu fața către popor și va da dovadă că i-a auzit strigătul de disperare.

Țeapă… (A câta, oare?)

În cele 45 de minute în care le-a vorbit românilor, Traian Băsescu a reușit să ne demonstreze că este la fel de rupt de realitate ca și până acum și că puțin îi pasă de ceea ce vor protestatarii care îngheață prin piețe de două săptămâni. Înloc să-și toarne cenușă în cap, Traian Băsescu ne-a servit o porție grasă de vorbărie goală, iar la reclame, un mesaj publicitar pro RMGC.

Fiindcă doar nu degeaba a tăcut omul atâtea zile, sporind furia ”ciumpalacilor” și așteptările vis-a-vis de intervenția sa… Așa cum face orice firmă care cumpără publicitate pentru un eveniment de tipul premiilor Oscar sau Super Bowl, Traian Băsescu s-a asigurat mai întâi că mesajul său va avea expunere și vizibilitate maximă.

Iar apoi a dat drumul la poezie. Și, în timp ce Piața Universității cerea ca proiectul minier de la Roșia Montană să fie stopat, președintele a invitat din nou RMGC să poftească și să ne otrăvească solul, subsolul și apele cu cianură, promovand cu emfaza mineritul, ca si cand un proiect care promite ca va crea 200 de locuri de munca ar avea vreo legatura cu salvarea unei intregi ramuri industriale.

Sunt multe revendicări ce se pot auzi sau vedea în aceste zile din partea protestatarilor, oriunde în România s-ar aduna ei. Ele vorbesc despre condițiile de viață din România, despre corupția guvernanților, despre loviturile regimului Băsescu – Boc la adresa democrației. Și multe dintre ele se referă la educație – la școlile închise, la drepturile profesorilor, la nevoia ca România să fie condusă de oameni mai educați și cu mai mult respect pentru școală.

Există cu siguranță o multitudine de contra-performanțe cu care se poate ”lăuda” actuala guvernare și un car de măsuri prin care i-a lovit pe cei vulnerabili.

Deși, daca l-ar asculta pe premier, ar afla că in România se trăiește nemaipomenit, iar țara e un izvor de stabilitate și prosperitate pentru tot restul UE, majoritatea românilor a ajuns să trăiască de azi pe mâine și să dea o continuă luptă pentru supraviețuire.

O luptă care își pune amprenta pe sănătatea lor, care le dezbină familiile și care îi transformă pe copii în victime colaterale, luându-le dreptul la un viitor mai bun. Chiar acum câteva zile citeam pe totb.ro despre studiul elaborat în cadrul proiectului Parte de Carte, privind situația abandonului școlar, a cărui principală concluzie este aceea că problemele în familie și lipsurile materiale reprezintă principalele cauze ale fenomenului în mediul rural.

Iar într-o lume tot mai dependentă de computer și de Internet, ce viitor mai poate să aibă un copil ai cărui părinți nu mai au bani să-l trimită la școală? Care nu știe nici măcar să scrie și să citească?

Și cum să te mai miri că România este pe primul loc în Europa la analfabetism, când la masa Guvernului – adică exact acea instituție chemată teoretic să ia măsurile necesare pentru combaterea fenomenului – stă, în toată splendoarea lui, un ministru (de Interne) certat cu Bacalaureatul, care nu deschide gura fără să facă cel puțin o greșeală gramaticală!?

Analfabetismul este un fenomen grav, ca și abandonul școlar, și ambele se accentuează sub presiunea măsurilor de austeritate din ultimii ani. La fel și scăderea natalității (se pare ca 2011 va fi un record negativ al ultimilor 20 de ani) sau numarul tot mai mic de căsătorii. Toate vorbesc despre condiții grele de viață și lipsa de speranță pentru viitor.

Protestatarii cer investiții în educație, guvernul închide școli: iata distanța dintre agenda guvernării și agenda reală.

”Băgați site-ul cultural la dubă!”, răcnea zilele trecute un jandarm către colegii lui, în timp ce îl înșfăca pe bietul jurnalist și îl îndesa alături de ceilalți ”suspecți” pentru a fi trimis către secția de poliție.

Desigur, nu e nici primul și nici ultimul exces săvârșit de jandarmi împotriva ziariștilor care au încercat în aceste zile să relateze de la fața locului despre protestele manifestanților care se adună seară de seară în Piața Universității.

Acest episod confirmă un lucru trist și anume că mitologia dubei rămâne foarte apreciată de forțele de ordine transformate uneori în organe represive. Sigur, poate fi invocat contextul tensionat, înțeleg și umorul involuntar (insă foarte amar) din acest episod, dar absolut nimic (circumstanțe, ordine de sus) nu justifică această atitudine. Nu pot să trec cu vederea crisparea unui jandarm care preferă să transforme orice cetățean în suspect de serviciu, dintr-un motiv simplu. În pregătirea sa, reflexul democratic a lipsit cu desăvârșire pentru că șefii lui, în frunte cu nefericitul Traian Igaș, au un vocabular democratic atât de stâlcit de bastoane încât nu-l pot învăța pe bietul jandarm din stradă să facă diferența între huligani și cetățeni obișnuiți: În fond, ce nevoie avem noi de cultură și de aștia care gândesc în loc să muncească! Uite ce bine a ajuns șefu’ Igaș dacă a lăsat cultura asta suspectă pentru alții! Și ce dacă zic ăștia că nu deschide bine gura fără să facă și o greșeală gramaticală… omul s-a ajuns și fără cultură.

Iată așadar care este adevăratul sens al declarației domnului Igaș de aseară și cum bântuie el spiritual prin Piața Universității.

Iată că sărbătorile de iarnă au trecut și ușor-ușor ne reîntoarcem la rutina cotidiană. Chiar dacă ici-colo mai zărești câte un ornament care așteaptă cuminte să fie demontat și pus la păstrare pentru Crăciunul viitor, în marea lor majoritate casele și străzile și-au lepădat deja hainele sărbătorești.

Dincolo de bucuria care se mai zărește prin ochii oamenilor, aproape nimic nu te-ar face să bănuiești că sărbătorile de iarnă tocmai s-au încheiat dacă n-ar fi imaginea brazilor veștejiți, abandonați pe la colțurile străzilor și prin spatele blocurilor. Halal recunoștință pentru strălucirea simbolică pe care ne-au adus-o în case!

Și asta nu doar fiindcă oamenilor nu le-ar păsa, ci și pentru că în multe cazuri nu au alternativă, iar gunoierii refuză pur și simplu să ridice brazii uscați.

De aceea mi se pare că inițiativa ALPAB de a aduna brazii uscați din București este cât se poate de binevenită. Și este nu doar un semn de civilizație, ci și o dovadă în plus a preocupării pentru protecția mediului din partea municipalității bucureștene, de care sper eu să se molipesească și alte administrații locale.

În final, nu-mi rămâne decât să sper că vom avea în casele noastre, la Crăciunul din acest an, mai mulți brăduți în ghivece. Astfel, vor scăpa și brazii de tăiere, și noi de brazii uscați.

Iată că în sfârșit Crăciunul ne bate la ușă. Cu toții suntem prinși în alergătura cumpărăturilor de ultim moment și a pregătirilor de tot soiul cu care ne-am obișnuit să întâmpinăm această sărbătoare.
Dar, dincolo de obișnuință și de tradițiile moștenite de la părinți, v-ați întrebat vreodată ce definește cel mai bine magia acestei sărbători, pentru voi personal? Care este acel lucru care simbolizează cel mai bine pentru voi Crăciunul?
Mi-am pus și eu această întrebare și n-a fost ușor să găsesc un răspuns. Dar, într-un final, după îndelungi dezbateri cu mine însămi, m-am oprit asupra bradului de Crăciun. Fiindcă pentru mine, bradul de Crăciun este un simbol care îmi evocă în același timp copilăria, când mă temeam că Moș Crăciun nu ne va mai vizita dacă nu va fi împodobit, bucuria de a fi alături de cei dragi și sentimentul minunat pe care îl ai dăruind altora ceva, cât de mic.

Un simbol al vieții și al iubirii căruia mormanele de brazi tăiați și aruncați la gunoi după sărbători îi fac o mare nedreptate. De aceea, cred eu că doar achiziționând un brăduț în ghiveci îl protejăm și îl respectăm cu adevărat.

Și în loc de încheiere, iată mai jos o poveste pe care am auzit-o demult despre cum a ajuns bradul să fie ales ca pom de Crăciun:
Se spune că demult s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Iisus Hristos și Sfântul Petre tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri, și au cerut adăpost copacilor. Mândrii stejari și fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia iși puteau păzi frunzișul bogat de urgia cerurilor – unde să-i mai adăpostească și pe cei doi călători? Merii și perii au spus că trebuie să-și apere fructele, sălciile și plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă și au tacut.
Dintre toți, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost, iar Domnul Iisus și Sfântul Petre au fost păziți cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru, pe cer. Atunci, ieșind din adăpostul cetinei, Iisus îi spuse bradului:
“Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca, de azi înainte, iarna, tu să nu-ți mai lepezi frunzișul ca ceilalți copaci, ci să-l păstrezi veșnic. Apoi, fie ca acele tale înțepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere și să le vindece bolile, astfel încât ei să te prețuiască așa cum se cuvine. Iar în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească și să pună pe ramurile tale toate bunătățile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru ca tu ești copacul cel mai drag Mie.”

Crăciun Fericit, dragii mei.

Asociatia Administratiilor de Arii Naturale Protejate a dat publicitatii recent un studiu din care reiese faptul ca zonele protejate din muntii Romaniei sunt finantate sub “nivelul critic”. Astfel, comparand necesarul de finantare versus cel existent, autorii conchid ca ”nici jumatate din activitatile necesare de protectie si conservare nu pot fi realizate”. Spre exemplu, in anul 2010, costurile operationale disponibile pentru acestea au fost de 2,71 milioane de euro. Necesarul de finantare ar fi fost de 4,78 milioane de euro conform “scenariului critic” si de 7,89 milioane de euro conform “scenariului optim”.

Am participat astăzi la o dezbatere cu un subiect extrem de incitant, chiar dacă demersul în sine este, in viziunea mea, mai degrabă unul simbolic: care ar trebui să fie acea primă personalitate feminină al cărei chip să se regăsească pe o bancnotă aflată în circulație? Iar propunerea mea s-a numit Elena…Cuza.
Urmare a Unirii din 1859, Elena Cuza a devenit prima Înalta Doamnă a României. Și a fost cu adevărat o mare doamnă, care s-a implicat activ în a face bine poporului său: a fost cea care a inspirat Legea instrucțiunii publice, a militat pentru îmbunătățirea situației precare a țărănimii, a susținut energic reforma agrară și și-a dedicat întreaga viață și avere acțiunilor caritabile…
Prin toate acestea Elena Cuza a devenit un model care merită omagiat printr-o bancnotă. Astfel, ne-am arăta respectul pentru o veritabilă personalitate feminină care și-a demostrat din plin dragostea de țară în anii grei ai nașterii statului român. O altfel de Elenă, una patrioată, generoasă și cultivată, nu precum cele care au viciat viața politică românească.

Știți deja că sunt o oponentă ferventă a proiectului minier cu cianuri de la Roșia Montană și că mi se pare că, prin bunăvoința instituțiilor care ar trebui să vegheze ca așa ceva să nu se întâmple în România, opinia publică este manipulată și dezinformată flagrant de către RMGC, care folosește în acest scop tot soiul de mijloace, mai mult sau mai puțin oneste.

Tocmai de aceea, mi se pare că orice efort care încearcă să îi informeze pe oameni despre aspectele ”otrăvitoare” ale proiectului, să le spună adevărul despre beneficiile reale ale acestuia și despre riscurile pentru mediu și pentru sănătatea lor este mai mult decât binevenit.

Și cu atât mai mult dacă el vine sub o formă artistică atât de grăitoare cum sunt desenele lui Dan Perjovski, dintre care puteți admira câteva mai jos:

Iată că, în timp ce alde Boc, Băsescu & Co. se pregătesc să calce din nou în picioare democrația românească prin comasarea alegerilor parlamentare și locale și în timp ce Parlamentului i se pune în față un proiect de buget care consființește sărăcia și nedreptatea tăierilor de salarii, doamna Udrea s-a găsit din nou să aducă în discuție chestiunea Roșia Montană.
Sportul de-a aruncatul cu Roșii Montane al doamnei Udrea, tocmai atunci când lumea e preocupată de alte probleme, are o motivație foarte exactă: comentariul respectiv nu este altceva decât un lobby nerușinat prin care caută să pună și mai multă presiune asupra Ministerului Mediului în privința avizului solicitat de RMGC pentru exploatarea minieră de la Roșia Montană.
Și n-ar fi exclus chiar ca, la adăpostul focului pe care l-au pus acestei țări, să ne trezim într-o bună dimineață că Roșiile Elenei Udrea și-au atins ținta, iar RMGC a primit avizul de otrăvire cu cianură a solului și apelor din Apuseni.