de Valentin Nicolau
www.noriimei.ro
Traian Băsescu – preşedintele impostor
Adevărul apare atunci când eticheta nu mai este în stare să menţină farsa. Lumea subminată face cioburi minciuna, lăsând adevărul să răzbată. Trăim o farsă istorică ce a produs drama unei generaţii şi multe tragedii personale – oameni abandonaţi morţii cu bună ştiinţă de către conducătorii ţării. Cel care ar fi trebuit să fie ocrotitorul naţiunii este primul care a împins-o spre prăpastie. Cel care ar fi trebuit să fie simbolul statului, motiv de mândrie pentru cei mai mulţi dintre concetăţeni, a ajuns bătaia lor de joc şi persoana pe care toţi demnitarii străini o ocolesc. Cel chemat să domolească tensiunile şi să aplaneze conflictele din societate este primul care ridică piatra. Cel care ar fi trebuit să fie un model, în special pentru tineri, argumentează cu propria persoană că a fi vicios şi a nu învăţa sunt reţetele de succes în ţara sa de „mâna a doua”. Într-adevăr, cu el în frunte, România riscă să devină o ţară de mâna a doua. Traian Băsescu a mutilat portretul de preşedinte al României, a caricaturizat cea mai înaltă funcţie a statului român, a făcut din epoca sa una a imposturii, a jafului şi a disperării.
Dezbinând oameni, încăierând categorii sociale, împingându-i în proiecte personale egoiste, Traian Băsescu a crezut că-i va putea domina pe români ca pe o masă de manevră dispusă să se amuze de dansurile sale ţigăneşti, de glumele lui grosolane. Numai că sărăcia are o putere înrobitoare mai mare decât machiavelismul dâmboviţean şi a răsturnat calculul de putere. Mai mult, ceea ce părea a se transforma într-o populaţie vegetală începe să dea din nou semne de sistem nervos, de solidaritate. O comunitate dă semne că există atunci când cei mai mulţi au aceleaşi visuri, visarea în spaţiul social fiind dovada că statul nu şi-a ţinut promisiunile.
Mecanismul de seducţie al lui Traian Băsescu s-a bazat pe faptul că un scandal, cu cât este mai respingător, cu atât atrage mai tare. Atunci şi-a asumat rolul de a fi Scandalul acestei ţări, al acestor vremuri. Scandalurile secretă toxine: invidie, ură şi alte resentimente, iar atunci când ele sunt eliberate în exces, organismul social se îmbolnăveşte şi starea de rău face din cauză, din Scandal, un fapt îngreţoşător. Arma principală a lui Traian Băsescu – „întoarcerea la popor”, adică plierea pe ceea ce se presupune a-i plăcea poporului – s-a întors împotriva sa. Cedând mimetismului colectiv, Traian Băsescu transformă „toţi contra toţi” în „toţi contra unul”. Nimeni nu-l va învinge pe Traian Băsescu, se va exclude singur prin forţa propriului rău.

Răul are un nume: Traian Băsescu
Când Traian Băsescu deschide gura produce vrajbă, înşelătorie şi sărăcie. E pe cale să desăvârşească un stat securistic sub acoperire de ţară europeană. Întâiul impostor al ţării a reuşit într-un timp scurt performanţa să pervertească o ţară cu ajutorul unei camarile veroase. Impostura, ca mecanism de ascensiune în funcţii publice, este susţinută de faptul că în realitate numirile se fac cu precădere din rândul informatorilor sau al agenţilor sub acoperire ai Securităţii puşi pe căpătuială. Condiţia pentru accesul la poziţii înalte de conducere, reprezentată în trecut de calitatea de membru PCR, în special pentru incapabili, a fost astăzi înlocuită cu cea de membru al unor societăţi discrete sau colaborator al Securităţii redivivus, în fapt cele două suprapunându-se adesea prin acţiunea concertată de infiltrare a redivivuşilor în toate structurile naţionale şi transnaţionale. Palatul Cotroceni a devenit un centru de excelenţă al securismului vechi şi nou, laboratorul experienţelor nereuşite asupra poporului român. Guvernul, Parlamentul, partidele politice sunt impregnate de bătrânii şi mai tinerii redivivuşi. Ierarhiile societăţii au ajuns ficţiuni perverse, inapte să răspundă realităţilor unui stat ce stă să se prăbuşească în sine. Dincolo de concret, Traian Băsescu este expresia unei estetici a urâtului şi exponentul unei culturi a inculturii. Mentalitatea sa de „stăpân” de gaşcă se reduce la: „banii proştilor sunt bogăţia deştepţilor”, în cazul de faţă proştii fiind contribuabilii români.
Poate că Traian Băsescu este cu adevărat bolnav, aşa cum se zvoneşte. La prima vedere, ai spune că doar îşi urăşte sincer propriul popor, dar parcă e mai mult decât atât. Există o boală rară, care, după simptome, i-ar putea fi diagnosticată, chiar şi de la distanţă, anetopatia – lipsa patologică a simţului moral. În acest caz, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării ar trebui să se autosesizeze. Întrebarea firească în această situaţie este dacă în structurile de siguranţă naţională mai sunt şi oameni fideli profesiunii lor, statului român şi nu doar banilor şi stăpânilor… Până una-alta, statul român rămâne „locul unde sinuciderea lentă a tuturor se numeşte viaţă”.

228 este mai mare decât 197. Aritmetica simplă ne arată că de ieri avem un guvern susținut nu de o majoritate, ci de o minoritate guvernamentală. Un Guvern nelegitim și lipsit de orice fel de credibilitate pentru scoaterea României din criză. Un Guvern în care și-au pierdut încrederea până și cei care până mai ieri îl susțineau.

228 de voturi pentru moțiune, la doar 8 voturi de demitere, arată lipsa totală de susținere în Parlament pentru Guvern în ansamblul său și nu doar pentru sacrificații de serviciu precum Șeitan, Dumitru sau Funeriu. Doar o remaniere a câtorva miniștri e prea puțin în raport cu ceea ce a făcut și nu a făcut Guvernul.

228 este, totodată, insuficient pentru ca Emil Boc – cel care în 2007 îi cerea demisia lui Tăriceanu imediat după ce moțiunii de cenzură depuse de PSD i-ar mai fi trebuit doar 12 voturi ca să fie adoptată – să recurgă la o demisie de onoare. Și dacă mă mai gândesc și la faptul că în PDL funcționează și celebra zicală folosită de Valeriu Stoica după care „doar boul e consecvent”, speranța demisiei de onoare îmi e definitiv risipită.

228 este, însă, mai mic decât 236. Cu asta suntem toți de acord. Dar, în eventualitatea unei noi moțiuni de cenzură, cronometrul trebuie pornit de la 228. Experimentele sociale pe seama românilor ar putea fi împiedicate dacă vom avea abilitatea să adăugam 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235 și, cel mai important, ”magicul” 236.