Ne va fi din ce în ce mai greu să respirăm

Nu, nu din cauza încălzirii globale, ci pentru că fiecare inspirație și expirație a noastră s-ar putea transforma cu ușurință într-o amenințare la adresa siguranței naționale. Deocamdată, doar mass-media reprezintă pentru PD-L și Traian Băsescu un pericol ce trebuie stipulat în documente oficiale, cum ar fi Strategia Națională de Apărare.
Vă spuneam într-o postare anterioară că, săptămâna trecută, eu împreună cu câțiva oameni cărora le pasă – Valentin Nicolau, Florin Chilian, Victor Ciutacu, Corina Dragotescu, Sorin Roșca Stănescu, Lavinia Șandru, Cristian Godinac, la care s-au mai alăturat și Victor Boștinaru, Cristina Pocora, Dan Mihalache, precum și alte persoane care, prin comentariile lăsate pe site-ul mai sus menționat, au fost de acord cu susținerea unui astfel de demers – am declanșat o campanie on-line (www.libertateapresei.ro) de conștientizare a pericolului care ne paște: întoarcerea la un trecut pe care-l vrem de mult uitat.
Așa că, astăzi, am susținut o conferință de presă prin care am făcut publice intențiile noastre și determinarea noastră de a forța, prin orice mijloace legale și apelând la toate pârghiile instituționale, eliminarea referirilor la mass-media din Strategia Națională de Apărare.
Găsiți atașată transcrierea conferinței de presă.
Vă așteptăm pe www.libertateapresei.ro. Fiecare reacție contează pentru noi, fie pro, fie contra.



2 Responses to “Ne va fi din ce în ce mai greu să respirăm”

  1. sutu spune:

    pune si tu pe cineva sa-ti scrie mai des ;)

  2. mike spune:

    D-na Moldovan, Mare adevar se ascunde in titlul articolului d-voastra! Intr-adevar ne va fi din ce in ce ma greu sa respiram din cauza unor politicieni care schimba trei partide-n 3 luni. Ne-ati sufocat cu totul cu doctrinele voastre care se schimba dupa cum bate vantul. Ce sa mai asteptam noi de la asa politicieni. Ultima informatie pe care o aveam despre Carmen Moldovan era ca urma sa fie numita purtator de cuvant al UNPR. Pana la urma n-o sa mai stie alegatorii d-voastra in ce partid sunteti. Acum ati gasit cu cale sa aparati si libertatea presei. A carei prese ? A celei care injura in fiecare zi nederanjata de nimeni ? De cine vreti sa o aparati ca n-am vazut pe nimeni s-o atenteze ? V-ati ales si o companie ” de clasa” pentru acest demers: SRS (parca nu mai era jurnalist) Lavinia Sandru Florin Chilian (si astia-s jurnalisti Restul listei sunt fie politicieni fie” latrai”(ca ziaristi in nici un caz) pe la diverse televiziuni dezinteresate. Va doresc succes (desi nu o sa-l aveti) in demersul d-voastra dar sa stiti ca roata istoriei se invarte si totdeauna in acelasi sens, niciodata invers !

Leave a Reply