La reprezentarea femeilor în Parlament, suntem la egalitate cu ţările arabe!

Astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Folosesc prilejul nu doar pentru a felicita toate femeile din România, ci şi pentru a trece în revistă câteva date oficiale privind reprezentarea femeilor în parlamente la nivel global. Aceste date, furnizate de Uniunea Inter-Parlamentară (IPU) şi valabile pentru 31 decembrie 2009, ilustrează, dacă mai era necesar, o situaţie-problemă căreia autorităţile statului i se adresează insuficient, neglijent, şi cel mai adesea pur demagogic.
Conform IPU, la nivel global, valoarea medie a ponderii femeilor în parlamentele naţionale cifrează 18,8%. Altfel spus, în lume, în fiecare eşantion de 100 parlamentari, aproape 19 sunt femei. Defalcat pe macroregiuni, ponderea femeilor în legislativele naţionale ia următoarele valori:
- statele scandinave: 42%, maximum la nivel global;
- cele două Americi: 22%;
- zona OSCE: 21,4%;
- Africa sub-sahariană: 18,7%;
- Asia: 18,5%;
- zona Asia-Pacific: 15,3%;
- în sfârşit, în statele arabe doar 9,5% dintre parlamentari sunt femei.
În acest cadru de referinţă, ponderea femeilor în totalul populaţiei României este, conform statisticilor oficiale, de 51,3%. Într-o disproporţie uriaşă, procentul de femei în Parlamentul României este de… 9,7% – minimă la nivel european şi practic la egalitate cu lumea arabă, ba chiar mai puţin decât în Maroc, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Siria sau Irak! În ansamblul celor două Camere, din totalul de 471 parlamentari români, doar… 46 sunt femei. Pe grupuri parlamentare, femeile sunt cel mai bine reprezentate, procentual, în grupurile PSD-PC – 12% (cu 17 femei din 141 parlamentari), în timp ce la polul opus se situează grupurile independenţilor, cu nicio femeie între 30 parlamentari. În rest, ponderea cifrează
- 10,3% la PD-L (cu 18 femei din 174 parlamentari),
- 9,1%% la PNL (7 din 77),
- 6,5% la UDMR (2 din 31), iar
- din cei 18 deputaţi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, doar 2 sunt femei.
Într-o perspectivă mai cuprinzătoare, conform statisticilor Parlamentului European, procentul de femei în parlamentele nationale ale statelor membre UE a crescut de peste 2 ori în ultimii 15 ani, de la 16% în 1997 la 31% în legislatura actuală, peste acel prag de 30% considerat necesar pentru exercitarea unei influenţe autentice în politică. Iar în Parlamentul European, procentul de femei atinge în prezent 35%. În România în schimb, procentul femeilor în Parlament a înregistrat o evoluţie inversă, scăzând de la 10,66% în perioada 2000-2004 la 9,76% în legislatura actuală, ceea ce, după standardele teoriei politice, ar putea fi interpretat chiar ca indicator al unui regres democratic.
Fostul prim ministru britanic Margaret Thatcher, unul din politicienii de referinţă ai secolului trecut, afirma în urmă cu peste 20 de ani: „Dacă vrei ca un lucru să fie auzit, vorbeşte cu un bărbat; dacă vrei ca un lucru să fie făcut, vorbeşte cu o femeie”. Când într-un stat membru UE, ponderea femeilor în parlamentul naţional este de peste 5 ori mai mică decât în totalul populaţiei şi respectiv de peste 9 ori mai mică decât cea a bărbaţilor, şi când această subreprezentare gravă afectează toate partidele, poate că ceva nu e în regulă cu chiar mecanismele de selecţie şi promovare în politica românească. Iar mojicia, bădărănia şi mitocănia, omniprezente pe scena noastră politică, ar putea explica nu doar neimplicarea multor femei în politică, ci şi imaginea deplorabilă a politicienilor în ochii românilor.