Diversiunea “preşedinţia Senatului”: un nou machiaverlâc al unui guvern incompetent

Uşor explicabilă obstinaţia cu care unii adversari politici încearcă, de câteva săptămâni încoace, să fixeze ca unic subiect pe agenda publică PSD, cât timp efectul este deturnarea atenţiei de la modul iresponsabil, ca să nu zic suicidal, în care guvernul gestionează criza şi problemele curente ale ţării. Ultima stratagemă în acest sens o constituie scandalul artificial creat şi întreţinut în care unii senatori  PD-L  solicită, cui oare?, revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului.

Mă amuză aparenţa de profesionalism cu care “lăcrimanţii” invocă, într-un întreg altminteri incoerent, argumente care unor neavizaţi le-ar putea eventual părea juridice, întemeiate pe dispoziţii din Regulamentul Senatului. În speţă, se face apel la „defunctul” art. 30, care stipula:

- Art.30 alin.(1) – “Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una dintre următoarele împrejurări:

a) încalcă prevederile Constituţiei;

b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului şedinţelor comune.

(2) Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.”.

Îl numesc defunctul întrucât – şi sunt convinsă că reclamanţii cunosc acest lucru, ceea ce nu face altceva decât să agraveze cabotinismul lor – Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale a declarat ambele alineate ale articolului neconstituţionale:

“Dispoziţiile art.30, referitoare la revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, sunt neconstituţionale pentru motive decurgând din corelarea dispoziţiilor art.64 din Constituţie cu articolele consacrate drepturilor politice şi suveranităţii naţionale şi pentru considerente desprinse din interpretarea sistematică a textelor Constituţiei, referitoare la măsura revocării.” (p.2)

Ba mai mult, sesizând necesitatea eliminării oricărui echivoc, Curtea a reţinut:

“Rezultă, aşadar, că revocarea membrilor biroului permanent al unei Camere, între care şi preşedintele Camerei respective, înainte de îndeplinirea mandatului nu poate avea loc decât cu titlu de sancţiune, iar procedura nu poate fi declanşată fără acordul grupului parlamentar care i-a propus.” (p.4.),

ceea ce întăreşte de fapt art. 29 din acelaşi Regulament, în baza căruia

“(1) Membrii Biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, la cererea grupului parlamentar pe care îl reprezintã, prin votul majoritãtii senatorilor [...]”

Iar dacă ipotetic – şi nu m-ar suprinde – reclamanţii vor fi încercând să-şi fundamenteze demersul hilar prin eventuala modificare a configuraţiei politice a Senatului în urma creşterii grupului de “independenţi”, îmi voi permite să le citez din aceeaşi Decizie a Curţii Constituţionale:

“Pe de altă parte, noţiunea de configuraţie politică utilizată în art.64 alin.(5) din Constituţie nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la data alegerilor, când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute de art.36 şi 37 din Constituţie, se exprimă voinţa cetăţenilor, se concretizează exercitarea suveranităţii naţionale. Această voinţă a cetăţenilor conturează configuraţia politică a Camerelor, şi nu acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleşi.”

Situaţia nu poate fi mai clară decât atât. Iar cei din PD-L sunt conştienţi de eşecul anunţat al demersului lor. Ţinând însă reflectoarele mass media asupra PSD, se reuşeşte, deocamdată, deturnarea atenţiei de la proiectul de lege a pensiilor, de la alocaţiile de stat pentru copii, de la creşterea progresivă a şomajului şi lipsa oricăror măsuri corective în acest sens, de la creşterea infracţionalităţii violente, de la ultima „ispravă” a repolitizării sectorului funcţionarilor publici, de la bâlbele interminabile într-ale comunicării pe care această tentativă de guvern le comite zilnic şi, nu în ultimul rând, chiar de la tensiunea internă evidentă în ultimele săptămâni în PD-L.