10 principii

Probabil că nu există o cale mai scurtă şi mai sigură spre a înţelege un om şi personalitatea sa decât înţelegerea principiilor care o animă. Într-o prea frecventă promiscuitate impropriu numită “politică”, în care discursul axiologic a fost demonetizat şi epuizat, simt nevoia să reafirm principiile mele liber, public, nu pentru că “dă bine”, ci pentru că trebuie. Pentru că în afara principiilor nu există cu adevărat nimic important în viaţa unui Om. Principiile, valorile şi ideile rămân constanta vieţii fiecăruia dintre noi. Ele ne clădesc caracterul, ele ne călăuzesc în vremuri de restrişte, ele ne definesc în ochii posterităţii.

Într-un alt timp şi alt spaţiu, W. Churchill opina, textual, că unii oameni îşi trădează principiile de dragul partidului, în timp ce alţii îşi schimbă partidul pentru a nu-şi trăda principiile. Iată, deci, 10 principii care mă călăuzesc ca politician.

I. Patriotism

Cred în România. Îmi iubesc ţara. Dacă asta e o vină, să mi se aplice pedeapsa maximă. Patriotismul ca principiu, sentiment şi mişcare nu va fi niciodată ceva desuet sau inadecvat sau “incorect politic”, iar în România actuală este probabil mai necesar ca oricând. Anacronice sunt doar distincţiile teoretice de odinioară între o dreaptă naţionalistă şi o stângă internaţionalistă. Patriotismul depăşeşte aceste aliniamente pseudodoctrinare mărunte şi fragmentare, urmărind exclusiv interesul naţional. Patriotismul sublimă într-un singur cuvânt devotamentul necondiţionat faţă de popor şi ţară, iar patria este ceea ce lăsăm moştenire copiilor noştri.

II. Etica politică

Morala şi politica nu se exclud reciproc. Politica nu este şi nu trebuie să fie o profesie în sine, şi nici o activitate meschină de urmărire a unui interes personal, ci urmărirea vocaţiei de a realiza binele general. Fondatorii antici ai democraţiei nu şi-au reprezentat politica într-o zonă a amoralităţii şi cu atât mai puţin a imoralităţii. Astăzi, în România, dezideratele şi imperativele lor morale sunt poate mai actuale ca niciodată.

Am intrat în politică din convingere, însufleţită de valori politice şi sociale bine definite, care mi-au rămas nealterate, şi cred în continuare că onoarea, demnitatea, respectul şi decenţa trebuie să ne guverneze toate actele şi faptele politice. Ele rămân în urma noastră şi ne dau măsura ca oameni.

III. Loialitatea faţă de cetăţean

A fi în slujba cetăţeanului şi deci a sluji interesul public reprezintă o onoare şi un privilegiu şi nu o simplă obligaţie contractuală asumată în urma unui proces electoral.

Dincolo de calitatea de membru de partid, de parlamentar şi de politician în general, rămânem purtătorii încrederii cu care ne-au investit temporar cetăţenii. De prea multe ori, noi, politicienii, nu ne-am dovedit demni de această încredere, iar faptul că – în cuvintele lui Henry Kissinger – “90% din politicieni le creează celorlalţi 10% o reputaţie proastă” nu reprezintă o scuză pentru resemnarea şi inacţiunea celor din urmă.

IV. Supremaţia competenţei. Meritocraţie

Condiţie structurală a unui partid de succes şi a unei democraţii sănătoase deopotrivă, competenţa trebuie să fie mai importantă decât persoana. Comportamentele şi psihologia electorală au evoluat semnificativ în România ultimilor 20 de ani, aidoma societăţii, raţionalitatea alegătorilor s-a maturat şi s-a rafinat, iar promisiunile electorale găunoase şi politicile publice iresponsabile specifice anilor ’90 au devenit anacronice. Competenţa autentică este singura reţetă garantată a succesului politic meritoriu şi durabil.

Cred în promovarea fără echivoc şi necondiţionată a primatului competenţei începând cu propriul partid, pentru a oferi exemplul prin a cărui putere să continuăm cu societatea românească în ansamblu.

V. Identitate şi coerenţă ideologică

Fapt valabil prin excelenţă în cazul României şi reconfirmat de criza economico-financiară globală, care a denunţat flagrant falimentul politicilor ultraliberale scăpate de sub control, o stângă politică autentică, solidă şi modernă reprezintă o condiţie sine qua non a unei democraţii sănătoase. Tributar unor stratageme electoraliste mărunte, de prea multe ori în România ultimilor ani ceea  ce trebuia să fie o Dreaptă a guvernat de fapt cu măsuri de stânga şi reciproca, până la o confuzie ideologică generalizată. Sunt şi voi rămâne un om de stânga, adept al social-democraţiei moderne, progresiste, şi convinsă de nevoia unei stângi puternice în România. Nu voi negocia niciodată valorile fundamentale în care cred, nu voi accepta compromisuri care să vicieze identitatea doctrinară în numele căreia am intrat în politică.

VI. Spiritul Agorei

În semantica lor, cuvintele “politician” şi “cetăţean” se revendică de la aceeaşi origine: polis, adică cetatea. Prea mulţi dintre noi, politicienii, am uitat acest lucru. E timpul să reînsufleţim dialogul autentic cu cetăţenii, să îi ajutăm pe români să-şi redescopere spiritul civic şi iniţiativa participativă. Talk show-urile de la televizor nu vor putea niciodată să înlocuiască în mod credibil dezbaterea din Agora, ele doar întreţin nefericit iluzia participării cetăţeanului la politică.

Chiar şi în condiţiile complexităţii crescânde a vieţii politice, sociale şi economice, consultarea şi implicarea directă a cetăţeanului în decizia politică trebuie să rămână un principiu intangibil care să guverneze activitatea noastră politică, altminteri însăşi realitatea desemnată de conceptul de democraţie îşi pierde sensul şi conţinutul, iar noi, politicienii, ne pierdem raţiunea de a fi.

VII. Dialog politic deschis şi corect

În contextul triplei crize morale, politice şi economice care afectează România, dialogul politic între partide devine imperios necesar în căutarea unor soluţii care să vizeze interesul naţional. Negocierile între partide nu reprezintă o abominaţie condamnabilă aprioric, ci dimpotrivă, o procedură democratică firească şi necesară, atât timp cât se desfăşoară în mod transparent, legitim şi fundamentat de interesul naţional. Las aporiile şi relativismul interpretării sale pe seama teoreticienilor.

Cred într-o putere politică permanent conştientă de efemeritatea statutului ei şi într-o opoziţie constructivă, şi nu doar de dragul polemicii. Resping atât ideea de personaj providenţial, cât şi pretenţia monopolului absolut asupra adevărului şi competenţei şi susţin nevoia oricărui dialog politic care să-şi propună ca teme majore de discuţie identificarea celor mai bune soluţii de ieşire din criză, corectarea “regulilor jocului” şi “salubrizarea” politicii în România, reforma constituţională, ş.a.

VIII. Egalitatea de gen

Fără a fi adepta unor metode radicale sau forţate (ex. “cotele”), cred că a sosit momentul abandonării discursului adesea pur demagogic privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi în politică şi societate şi al trecerii la măsuri concrete. Simpla consacrare în lege a egalităţii de şanse este insuficientă. Ca dovadă, trăim într-un stat membru al UE în care cota de reprezentare a femeilor în parlament abia o depăşeşte pe cea din ţările arabe, în care femeile sunt salarizate în raport cu bărbaţii cu 10-15% mai puţin, în care majoritatea covârşitoare a funcţiilor şi demnităţilor publice este ocupată de bărbaţi şi în care femeile intră ultimele pe piaţa muncii, dar ies primele.

O astfel de subreprezentare gravă a femeilor la nivelul socio-politic denotă un deficit democratic profund căruia trebuie să ne adresăm prin măsuri proactive, integratoare şi proiectate pe termen lung. Finalmente, numărul atât de mic de femei în politică ar putea explica mârlănia belicoasă, prostul gust mitocan şi diletantismul bădăran, toate atât de prezente şi responsabile în bună măsură de imaginea dezolantă a politicienilor în ochii românilor.

IX. Un nou model de leadership

Criza prezentă în care se cufundă România este în bună măsură consecinţa dispariţiei modelelor veritabile de leadership. Când eroii ies din scenă, intră clovnii, afirma Heinrich Heine. Iar pe scena noastră politică se perindă regretabil de mulţi falşi lideri. Şi mi-e teamă că, marcată crucial de Burebista, Mihai Viteazul, sau Carol I, istoria acestui popor va reţine din contemporaneitatea noastră numai o vânzoleală bezmetică şi anodină.

Liderul adevărat este om de stat, nu politician. Liderul adevărat animă prin puterea propriului exemplu, el oferă o viziune şi conduce sacrificându-se pentru binele general. Liderul autentic construieşte, el conduce prin oameni şi pentru oameni şi rămâne lider cât timp adepţii se identifică cu el. România are nevoie de un nou model de leadership, unul bazat pe valoare şi valori, care să împlinească aspiraţiile cetăţenilor, şi nu să le descurajeze, care să le dea cetăţenilor ţara pe care o merită.

X. Reapropierea cetăţenilor de politic

Corolar la cele de mai sus, cred în reapropierea cetăţenilor de politic, în recâştigarea justificată a încrederii românilor în politic şi politicieni. Am înţeles şi am acceptat lecţia referendumului din 22 noiembrie 2009. Ştiu că pentru a umple falia adâncită în timp între societatea politică şi cea civilă, este momentul ca noi, politicienii, să venim în întâmpinarea cetăţenilor. Mi-aş dori ca, valabil pentru toţi colegii mei, să realizăm măcar acum cât este de important ca peste ani să nu ne fie ruşine că am fost “politicieni”, să ne putem privi în ochi copiii, să fim mândri că am contribuit la succesul proiectului numit România.