Guvernul Boc: După femei, copiii. Cine urmează?

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, prin care femeile din România ar urma să lucreze până la 65 de ani, că guvernul Boc a identificat o nouă categorie de români “nesimţiţi”: copiii. Concret, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat recent iniţierea unui nou proiect legislativ care prevede modificarea actualului sistem de alocaţii de stat pentru copii. Urmare a diferenţierii cuantumului alocaţiei în funcţie de venitul cumulat al părinţilor, familiile cu un venit cumulat al părinţilor peste un anumit prag nu vor mai beneficia de alocaţia de stat, indiferent de numărul copiilor. Camuflată sub pretextul redistribuirii unor fonduri de la bogaţi spre săraci, măsura preconizată de guvern a fost iarăşi “scăpată” spre presă, pentru ca ulterior, confruntat cu o promptă şi masivă reacţie negativă a opiniei publice, primul ministru să se eschiveze, căutând justificări şi explicaţii.
Îmi amintesc involuntar cum în legislatura 2000-2004, Emil Boc, pe atunci “tânără speranţă” a PD, îşi acompania fiecare intervenţie de la microfonul Camerei Deputaţilor cu gestul teatral al scoaterii Constituţiei de la buzunarul sacoului şi al fluturării ei în ochii audienţei. Cu atât mai mult cu cât domnia sa încă mai predă dreptul constituţional la Universitatea Babeş-Bolyai, mă văd nevoită să-i reamintesc art. 49 din Legea Fundamentală, care prevede explicit:

„(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. […]”

Nu voi dezvolta aici discuţii de sorgintea teoriei drepturilor câştigate, pe care guvernul actual o interpretează probabil ca pe o speculaţie anacronică şi caducă. Nici nu voi încerca să explic evidenţa faptului că, în forma “acordă alocaţii pentru copii”, formulată la modul indicativ, timpul prezent, şi încheiată cu punct (acel “point” familiar preşedintelui Băsescu), prevederea postulează practic intangibilitatea dreptului tuturor copiilor din România la alocaţie de stat. Şi nici nu voi invoca faptul că alocaţiile de stat pentru copii nu ţin de protecţia socială aşa cum încearcă în mod implicit, dar nu mai puţin eronat, să suţină guvernanţii. Le voi reaminti celor doi membri PD-L sus-numiţi doar faptul că, în România lui “Să trăiţi bine!”, peste o cincime din populaţie supravieţuieşte sub pragul sărăciei, iar alte 40% de abia îşi asigură cele necesare subzistenţei. Mai grav chiar, potrivit sondajelor de opinie, 45% din români consideră că trăiesc mai prost decât în 2009, iar 70% din respondenţi opinează că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită. Iar mii de familii din România trăiesc exclusiv pe seama alocaţiei, care, se cuvine subliniat, este un drept al copilului (care nu are venit), şi nu un privilegiu al părinţilor.
În sfârşit, pseudoargumentul invocat de guvern, acela că deşi Constituţia garantează dreptul la alocaţie, guvernul decide cuantumul ei, sfidează simultan şi spiritul Constituţiei, şi principiile şi cutumele fundamentale ale statului de drept, şi cele circa 4 milioane de suflete din România a căror singură vină este aceea de a fi copii. Poate că primului nostru ministru ar trebui să-i explice cineva că veniturile unei familii, indiferent cât de mari sau mici, nu sunt nicidecum garantate pe viaţă, astfel încât, prin lege, nişte chiriaşi ai Palatului Victoria să-şi permită stabilirea unor cuantumuri diferenţiate tocmai după venit. Într-o economie de piaţă precum a noastră, poate prea scăpată de sub control, veniturile sunt fluctuante, locurile de muncă sunt instabile, iar părinţii – dacă nu cumva guvernul le va interzice şi asta! – au libertatea inalienabilă de a decide să aibă mai mulţi copii.
După femeile din România, guvernul Boc a trecut la copii. Cine urmează?