Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, prin care femeile din România ar urma să lucreze până la 65 de ani, că guvernul Boc a identificat o nouă categorie de români “nesimţiţi”: copiii. Concret, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat recent iniţierea unui nou proiect legislativ care prevede modificarea actualului sistem de alocaţii de stat pentru copii. Urmare a diferenţierii cuantumului alocaţiei în funcţie de venitul cumulat al părinţilor, familiile cu un venit cumulat al părinţilor peste un anumit prag nu vor mai beneficia de alocaţia de stat, indiferent de numărul copiilor. Camuflată sub pretextul redistribuirii unor fonduri de la bogaţi spre săraci, măsura preconizată de guvern a fost iarăşi “scăpată” spre presă, pentru ca ulterior, confruntat cu o promptă şi masivă reacţie negativă a opiniei publice, primul ministru să se eschiveze, căutând justificări şi explicaţii.
Îmi amintesc involuntar cum în legislatura 2000-2004, Emil Boc, pe atunci “tânără speranţă” a PD, îşi acompania fiecare intervenţie de la microfonul Camerei Deputaţilor cu gestul teatral al scoaterii Constituţiei de la buzunarul sacoului şi al fluturării ei în ochii audienţei. Cu atât mai mult cu cât domnia sa încă mai predă dreptul constituţional la Universitatea Babeş-Bolyai, mă văd nevoită să-i reamintesc art. 49 din Legea Fundamentală, care prevede explicit:

„(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. […]”

Nu voi dezvolta aici discuţii de sorgintea teoriei drepturilor câştigate, pe care guvernul actual o interpretează probabil ca pe o speculaţie anacronică şi caducă. Nici nu voi încerca să explic evidenţa faptului că, în forma “acordă alocaţii pentru copii”, formulată la modul indicativ, timpul prezent, şi încheiată cu punct (acel “point” familiar preşedintelui Băsescu), prevederea postulează practic intangibilitatea dreptului tuturor copiilor din România la alocaţie de stat. Şi nici nu voi invoca faptul că alocaţiile de stat pentru copii nu ţin de protecţia socială aşa cum încearcă în mod implicit, dar nu mai puţin eronat, să suţină guvernanţii. Le voi reaminti celor doi membri PD-L sus-numiţi doar faptul că, în România lui “Să trăiţi bine!”, peste o cincime din populaţie supravieţuieşte sub pragul sărăciei, iar alte 40% de abia îşi asigură cele necesare subzistenţei. Mai grav chiar, potrivit sondajelor de opinie, 45% din români consideră că trăiesc mai prost decât în 2009, iar 70% din respondenţi opinează că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită. Iar mii de familii din România trăiesc exclusiv pe seama alocaţiei, care, se cuvine subliniat, este un drept al copilului (care nu are venit), şi nu un privilegiu al părinţilor.
În sfârşit, pseudoargumentul invocat de guvern, acela că deşi Constituţia garantează dreptul la alocaţie, guvernul decide cuantumul ei, sfidează simultan şi spiritul Constituţiei, şi principiile şi cutumele fundamentale ale statului de drept, şi cele circa 4 milioane de suflete din România a căror singură vină este aceea de a fi copii. Poate că primului nostru ministru ar trebui să-i explice cineva că veniturile unei familii, indiferent cât de mari sau mici, nu sunt nicidecum garantate pe viaţă, astfel încât, prin lege, nişte chiriaşi ai Palatului Victoria să-şi permită stabilirea unor cuantumuri diferenţiate tocmai după venit. Într-o economie de piaţă precum a noastră, poate prea scăpată de sub control, veniturile sunt fluctuante, locurile de muncă sunt instabile, iar părinţii – dacă nu cumva guvernul le va interzice şi asta! – au libertatea inalienabilă de a decide să aibă mai mulţi copii.
După femeile din România, guvernul Boc a trecut la copii. Cine urmează?

În contextul în care
- circa 40% din necesarul energetic agregat al Uniunii Europene este acoperit în prezent de importuri din Rusia, iar diverse studii estimează că, pe un trend neschimbat, acest grad de dependenţă ar creşte până la circa 60% în 2050;
- proiectul european Nabucco, având România ca partener, este conceput ca instrument al strategiei UE de diversificare a surselor şi rutelor energetice, a se citi non-ruse;
- proiectul ruso-italian South Stream este unul nu complementar, ci vădit concurent proiectului Nabucco, întrucât vizează aprovizionarea în continuare a UE tot cu gaze naturale livrate de Rusia, printr-un gazoduct al cărui tronson terestru corespunde în cea mai mare parte celui al Nabucco, iar
- între statele membre UE, România importă o cantitate relativ redusă de gaze naturale din Rusia, dar la cel mai mare preţ final mediu,
ultimele luni au consemnat multiple runde de negocieri între pe de o parte reprezentanţi ai Ministerului român al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi ai companiilor subordonate Transgaz şi Romgaz, şi pe de altă parte reprezentanţi ai Gazprom.
În diverse declaraţii acordate mass media, ministrul interpelat Adriean Videanu a admis, pe rând, ca teme de negociere între cele două părţi:
a.) construirea în regim de joint venture a unei facilităţi de stocare a gazelor naturale la Mărgineni;
b.) construirea unei noi unităţi la centrala termo-electrică de la Iernut;
c.) posibilitatea ca România să importe, pe viitor, gaze direct din Rusia, fără intermediere.
d.) În sfârşit, ministrul Videanu a recunoscut recent că Gazprom a lansat României o invitaţie „oficială” de a participa la proiectul South Stream.

Interpelare

Vă solicit, domnule ministru Adriean Videanu, să precizaţi următoarele:
1. Dată fiind natura strategică a subiectului, care sunt autorităţile competente care v-au stabilit mandatul de negociere cu Gazprom;
2. care sunt, concret, temele de negociere în discuţiile pe care le purtaţi cu reprezentanţii Gazprom;
3. care sunt termenele de expirare ale tuturor contractelor de livrare de gaze naturale în vigoare pe care România le-a încheiat cu companiile intermediare WIEE, Gazexport, Imex Oil şi respectiv Conef Energy SRL;
4. dacă, potrivit documentaţiei înaintate de Gazprom sau propriilor dumneavoastră studii prospective, gazoductul South Stream ar urma să traverseze zona economică exclusivă a României sau chiar teritoriul ei terestru.

Vă mulţumesc.

Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, recent avizat de guvernul Boc, suscita critici pe cat de numeroase, pe atat de justificate. Intins pe nu mai putin de 112 pagini, ca o noua marturie a apetentei guvernului pentru supralegiferare in detrimentul simplitatii si concretetei, actul normativ in discutie afecteaza prin implicatiile sale atat categoria pensionarilor – in mod direct si imediat, cat si intreaga populatie activa a Romaniei – adica viitorii pensionari ai tarii.
Iata cateva critici succinte pe marginea acelor prevederi ale proiectului care reglementeaza cresterea graduala a varstei de pensionare a femeilor de la 58 de ani si 9 luni in prezent la 60 de ani pana in 2014, respectiv la 65 de ani pana in 2030. Discutam asadar despre o modificare legislativa prin care guvernul urmareste, pentru sistemul public de pensii, pe de o parte prelungirea stagiului complet de cotizare al femeilor, iar pe de alta parte egalizarea varstei standard de pensionare a femeilor cu cea a barbatilor. Dezavuez categoric aceasta initiativa guvernamentala ca fiind inechitabila, paguboasa si in fapt nejustificata din cel putin trei motive.
in primul rand, intr-un stat normal, condus de un guvern responsabil, prelungirea varstei de pensionare ar trebui sa fie un drept, si nu o obligatie. Continuarea sau nu a activitatii profesionale ar trebui sa depinda exclusiv de vointa si respectiv de capacitatea persoanei de a-si exercita meseria la parametri optimi astfel incat, cine doreste, sa poata activa si dincolo de o limita de varsta fixata oricum arbitrar. Similar, varsta de pensionare s-ar cuveni flexibilizata suplimentar inclusiv intre femei, cel putin dupa categoria profesionala, caci a considera egale ca efort si uzura munca unei asistente medicale la oncologie de pilda cu cea a unei secretare sau pe cea a unei profesoare universitare cu cea a unei insotitoare de zbor imi pare o mostra de ignoranta desantata!
In al doilea rand, implicatiile proiectului de lege sunt de-a dreptul nocive pentru femeile angajate in sectorul public, aceasta intrucat initiatorul omite in mod comod reticenta angajatorilor din Romania fata de persoanele varstnice. Or, intr-o societate inca vadit si profund patriarhala precum a noastra, a aproba proiectul de lege ar insemna sa adaugam discriminarii asociate conditiei de femeie o a doua forma de discriminare, de acasta data dupa varsta. Unde, domnule prim ministru Boc, si cum, si in ce conditii se va putea angaja de pilda o femeie in varsta de 61 de ani, cu studii medii, fosta functionara la … primaria din Rachitele?!? Indraznesc sa sper ca in viitoarele dezbateri in comisii si in plen, nu vom invoca, asa cum face guvernul, pretextul tratamentului egal al femeilor cu barbatii pentru a cere in fapt femeilor sa lucreze pana cad literalmente din picioare!
In sfarsit, la fel cum a facut-o deja in pretinsa expunere de motive a proiectului de lege, guvernul va cauta in curand si in fata noastra pseudojustificari ale initiativei sale. Ni se vor fi mentionand atunci imbatranirea populatiei si cresterea treptata a sperantei de viata, agravarea ratei de inlocuire, sau prezumtive fraude masive in pensionarile pe caz de invaliditate, sau multiplicarea pensionarilor anticipate. Oricare vor fi aceste explicatii, la orice analiza sumara, de bun simt chiar, veti putea constata ca nu femeile varstnice din Romania sunt vinovate de toate acestea. Nu pe ele trebuie sa “ne razbunam” pentru eventuale cazuri frauduloase de pensionare anticipata; nici pentru lipsa oricarei politici demografice in ultimii 20 de ani; si nici pentru imbatranirea populatiei – un fenomen oricum global si nu strict cantonat Romaniei. Iar a trai mai mult nu inseamna necesarmente si a trai mai bine, sau mai sanatos, poate dimpotriva!

Constatam cu interes ca Agenia Naţionala de Integritate, sub bagheta domnului Macovei, lucreaza intens, scoţand ,,din arhiva” decizii de incompatibilitate. Ar fi de laudat rezultatele exceptionale generate de institutia domnului Macovei daca faptele constatate ar fi la zi si ar genera efecte imediate asupra persoanei incriminate. Realitatea este ca, nici macar într-o institutie a carei denumire cuprinde cuvantul ,,integritate”, activitatile nu se deruleaza cu onestitate, după reguli precise, ci dupa nevoile de moment ale celor care gestioneaza puterea in Romania anului 2010.
Cel mai recent exemplu este anuntarea incompatibilitatii domnului Pogea, dupa saptamani bune de la eliberarea scaunului ministerial. Ar fi ideal daca domnul Macovei ne-ar explica public cat timp ii ia Agentiei, din momentul numirii unui demnitar, sa verifice potentiala incompatibilitate. In acest caz i-a luat mai mult de un an. Ultima data cand am verificat, ANI se definea ca fiind ,,un mecanism eficient de control al averilor dobandite in timpul exercitarii unei functii publice, al conflictelor de interese si al incompatibilitatilor”. Daca eficienta se traduce in ani, atunci domnul Macovei conduce o institutie eficienta. Domnule Macovei, va rog sa le explicati romanilor cum, datorita eficientei dumneavostra, au platit salariul unui ministru care, legal, nu avea dreptul sa ocupe acea functie.
Mai mult, in cazul domnului Dinescu, care, coincidenta sau nu, a fost opozant al presedintelui Traian Basescu in campania din 2009, ANI cerceteaza de aproximativ patru ani. Patru ani pentru o decizie de incompatibilitate. Eficient din nou, stimate domnule Macovei.
Domnule Macovei, sunteti platit din bani publici. Datorati cateva raspunsuri simple privind mecanismul de lucru al ANI. Nu cel de pe hartie! Pe acela il cunoastem si, cu siguranta nu este conform cu realitatea! Singura perioada in care v-am auzit vocal este cea a intalnirilor cu prietenii Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac. V-am cerut atunci demisia! Probabil ca integritatea nu v-a lasat sa faceti un astfel de gest, perfect normal intr-un stat civilizat!
Demisia, domnule Macovei! Demisia pentru trecutul neclar, caci, din cate stim, nu a existat un aantaj al celor doi fata de dumneavostra. Presupunem ca daca exista, ar fi existat si o plangere penala semnata Catalin Macovei! Demisia pentru activitatea ANI, institutie care lucreaza cu efect intarziat, in functie de ,,temele” puterii!