SCRISORI DE LA TEDDY – Mai mult decat un Cod pe educatie!
In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese “Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui”.
Profesoara din clasa a 2-a scrisese “Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea”.
Profesoara din clasa a 3-a scrisese “Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva”.
Profesoara dintr-a 4-a a scris “Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei”.
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune “Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama”.
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche “Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva.”
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi “Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine.”
MORALA:
Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).
Si nu uita!:
Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!
11 Responses to “SCRISORI DE LA TEDDY – Mai mult decat un Cod pe educatie!”
Leave a Reply
Urmareste-ma!
 |
 |
Nu am primit mail-ul. Am avut probleme cu conexiunea cateva ceasuri…
.
…o sa le deschida calea!
Inainte de asta am trimis o invitatie de conectare pe LinkedIn. Care se pare ca n-a ajuns, inca
Cum optimismul ma caracterizeaza…mesajele vor ajunge, cu siguranta la destinatie…
Un zambet si un gand bun
Ti-am trimis un mail. Sper ca l-ai primit. Daca nu, just let me know!
Mi-a facut placere sa scriu aici…Cuvintele au venit de la sine, nu m-am gandit ca as putea sa primesc un ajutor…
Un impuls, un cuvant sincer pot sa faca uneori foarte mult pentru a schimba viata unor oameni…
Mi-ar face mare placere sa gasim un moment prielnic pentru o discutie care poate sa fie constructiva de ambele parti.
Un ajutor este binevenit oricand!
Sa incerc sa va contactez in alta parte? Da cred ca am deja solutia… Un mesaj…
Inteleg ca ai trecut prin momente dificile si ca nu ti-a fost usor! Rutina poate fi folositoare tocmai pentru a trece peste ele. Dar, inteleleg ca ai parte de cea mai mare implinire pe care o poate avea o femeie: esti mama. Si sunt convinsa ca poti aduce zambetul pe fata copiilor tai, cu atat mai mult cu cat tu esti primul lor reper in viata. Si…un sfat, daca-mi permiti: ofera fara a astepta nimic de la cei din jurul tau, dezamagirea va fi, astfel, mult mai mica. Daca te pot ajuta cu ceva, te rog sa-mi spui. Pe curand!
Cum spuneam si mai devreme…Nimic nu e intamplator in viata. Fiecare om iti apare in cale la momentul oportun si cu un scop bine determinat…ajungem sa realizam cu mult timp dupa…
Da, e foarte adevarat. Am fost in acea rutina…si eu. Am iesit din ea fortat… apoi sa traiesc cu amintiri si sa ma ingrop in munca, sa traiescsc doar prin cei din jurul meu. Apoi am realizat, am renascut zambind si am aflat un adevar si mai crud. In ziua de azi …oferi…insa nimeni nu-ti intinde o mana de ajutor la nevoie. Eventual iti mai da un bobarnac sa te ingroape si mai rau…Merg cu optimism inainte… Fereasca D-zeu sa-i dea unui om cat poate duce….
In timp ce citeam pe aici am vazut o emisiune TV cu Corina Chiriac. Povestea despre o perioada grea din viata ei si spunea ca uneori trebuie sa treci prin rau ca sa poti aprecia toate darurile pe care le ai.
Trist dar foarte adevarat.
Eu imi doresc sa pot vedea mereu zambetul pe fata copiilor mei, sa nu simta niciodata ce am simtit si ce simt eu in clipele grele.
Imi doresc o schimbare…macar pentru ei…
Cand aduci zambetul pe o fata de copil inseamna ca intr-adevar ai realizat ceva in viata…
Multumesc pentru comentariu, Simona. Din pacate, intram intr-o rutina zilnica care ne face sa pierdem din vedere lucrurile mici si simple pe care le puteam darui cuiva. Uitam intr-adevar sa zambim!
E foarte important sa iubesti tot ce e in jurul tau…Copii, parinti, prieteni…si tot ce e in jurul tau…
Sa nu uiti niciodata de unde ai plecat, ca ai invatat de la altii si ai datoria sa-i inveti la randul tau pe altii…
E important sa fii OM!…vorba cantecului…”e lucru mare”…
Cand iti merge bine sa nu uiti ca poate sa-ti mearga si rau…
Povestea baiatului fara mama … e foarte des intalnita…spre exemplu suferinta fetei fara tata…
Ce ati face intr-o zi, in care fata vine de la scoala si iti spune ca baietii o intreaba unde lucreaza tata… ca a avut noroc … colega ei a salvat-o si n-a trebuit sa raspunda si sa le spuna tuturor ca n-are tata…
E greu sa poti cuprinde cu mintea ta de adult ce e in sufletul unui copil…
Oferind iubire primesti iubire…poate nu asa cum te astepti in acel moment…
Ce spui unui copil care te intreaba…”Mami eu la cine am sa mai spun tati?”
Ar fi tare multe care s-ar putea spune…insa de multe ori sentimentele nu se pot transpune in cuvinte…
Doar un zambet si o vorba buna daruite cu iubire, pot lumina fata cuiva…
buna ziua,am o mare rugaminte la dumnevoastra daca ma puteti ajuta,,bunica mia a vandut un teren la avocata comunei popricani jud.iasi ,bunica mea acum din pacate nu mai este ,documentele de pe casa si de pe pamint sunt la avocata si nu vrea sa i le dea la matusele si unchi mei ,doamna avocata mereu spune ca nu are timp ca este ocupata ,,,ce ar trebui sa fac nu stiu…poate ca si alti au ramas in strada din cauza iei ia mintit si lea luat casa..atat am avut de zis va multumesc .
E cumplit de adevarat ce spui tu. Nu pot sa nu-mi amintesc de exigenta doamna Dumitrescu, invatatoarea mea din scoala generala, care-si manifesta afectiunea fata de noi (si-o diminua sau intensifica) in functie de nevoile ei personale sau, ma rog, interesele ei imediate. Aveam, insa, cativa colegi care beneficiau de o atentie speciala, neintrerupta. O aveam pe colega mea M. a carei mama era profa de mate. Il aveam si pe colegul meu F, al carui tata era sofer pe TIR si mergea foarte des in Germania (deodorantul Impuls!). Mai existau vreo alti 2-3 colegi ai caror parinti lucrau la aprozar sau la magazinul de lapte. Ei erau tratati tare bine, stateau in primele banci, li se acorda mai multa atentie si nu tipa la ei…..asa ca, m-am dus intr-o zi acasa si i-am implorat pe ai mei sa renunte la meseriile lor care mie nu-mi folosesc la nimic. L-am rugat atunci pe tata sa se faca preot. Mamei i-am spus ca ar fi bine daca s-ar angaja la CAP. La nici o saptamana, cred, am fost mutata de catre tata la o alta clasa si la o alta invatatoare.
Am legat Codul pe Educaţie de…
“le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult”.
Mi-am adus aminte că am auzit undeva următoarele cuvinte (nu mai ştiu exact unde):
Este absolut normal să iubeşti un copil mai mult decât pe toţi ceilalţi pentru că fiecare copil are personalitatea lui, drăgălăşenia lui. Nu ai voi însă să iubeşti mai puţin un copil decât oricare altul din grup.
Din acest mic paradox am extras eu concluzia că nu este important să-ţi dăruieşti iubirea cu centima de frică să nu favorizezi pe cineva, este important să încerci să nu defavorizezi pe nimeni oferind cât mai mult tuturor.