Alegerile din Republica Moldova, „la cald”

Alegerile parlamentare de ieri din Republica Moldova au generat, previzibil şi firesc, un interes major atât în România, cât şi în spaţiul Uniunii Europene, dată fiind mai ales evoluţia internă de dincolo de Prut din ultimele trei luni.

După numărarea aproape în totalitate a voturilor, rezultatul scrutinului este în aparenţă nespectaculos, dar la o analiză mai atentă, el relevă semnificaţii profunde cu impact deopotrivă naţional şi regional. Substanţial diferit faţă alegerile precedente, asupra cărora planează încă suspiciuni grave de fraudă, scrutinul de ieri a reconfigurat în fapt scena politică moldoveană.

În aprilie, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) obţinuse – scandalos – aproape jumătate din voturile valabil exprimate şi, consecutiv redistribuirii, nu mai puţin de 60 din totalul de 101 mandate parlamentare. Mai mult decât lăudabil, reprezentanţii opoziţiei democratice au rezistat atunci multiplelor tentative de şantaj şi „cointeresare” şi au infirmat toate speculaţiile scepticilor care anticipau că cel puţin un deputat al opoziţiei va trăda în favoarea comuniştilor şi le va oferi acestora „votul de aur”, al 61-lea, necesar desemnării preşedintelui. Integritatea şi dârzenia lor se constituie în sine într-un exemplu pe cât de suprinzător, pe atât de demn de urmat, în Moldova şi nu numai. Într-o lume tot mai puţin interesată de politic, gestul salutar al opoziţiei moldovene demonstrează prin excelenţă că nu totul se negociază şi că politica nu este necesarmente incompatibilă cu moralitatea.

Alegerile de ieri au marcat răsturnarea uşoară, dar decisivă, a echilibrului de putere în favoarea blocului de opoziţie: Partidul Liberal Democrat (18 mandate), Partidul Liberal (15), Partidul Democrat (13) şi Alianţa Moldova Noastră 7) au câştigat de facto alegerile, cu aproape 55% din voturi, şi vor obţine consecutiv 53 mandate. Astfel, opoziţia unită întruneşte majoritatea necesară formării unui guvern non-comunist, iar în perspectivă mai are nevoie de doar 8 voturi în Parlament pentru a alege un preşedinte al republicii. Dincolo de aritmetică, semnificaţia votului este majoră: el reprezintă un pas uriaş şi ireversibil al Republicii Moldova spre democraţie, prosperitate şi securitate reală şi asigură implicit condiţia fundamentală pentru consolidarea relaţiei cu UE.

Firesc prin prisma distribuţiei voturilor şi a mandatelor parlamentare, încă de aseară în spaţiul mediatic se consemnează nenumărate speculaţii privind: succesul sau eşecul negocierilor dintre partidele de opoziţie; loialitatea faţă de opoziţie a lui Marian Lupu, fostul preşedinte al parlamentului, care a părăsit Partidul Comunist în favoarea celui Democrat; modul de interpretare a scrutinului la Moscova şi viitorul ei curs de acţiune în noua situaţie; viitorul politic al lui Voronin; posibilitatea ca 8 deputaţi comunişti să voteze alături de (fosta) opoziţie la desemnarea viitorului preşedinte al republicii; şamd. Cred că, mai ales după lecţia de integritate dată de opoziţia moldoveană în ultimele luni, suntem obligaţi moral să o credităm deplin şi necondiţionat. Oportunitatea deschisă de votul de ieri pentru R. Moldova este uriaşă şi sunt convinsă că toate cele patru partide democratice o conştientizează deplin.

În sfârşit, problema-cheie a desemnării viitorului preşedinte al republicii este una mai degrabă „tehnică” şi nicidecum imposibil de soluţionat. Majoritatea necesară alegerii şefului statului este de 3/5 din numărul total de voturi ale parlamentarilor, adică 61 din 101, în condiţiile în care în noul parlament partidele democratice vor însuma 53 mandate. Matematic, pentru desemnarea unui nou preşedinte al republicii, ar mai fi nevoie deci de 8 mandate venite din tabăra comuniştilor. În logica acestei ecuaţii, unele voci au pornit de la premisa coeziunii de nezdruncinat a comuniştilor pentru a anticipa deja un blocaj constituţional, susţinut şi de ipoteza susţinerii nedisimulate a lui Voronin de către Moscova. Deşi posibilitatea unui impas este teoretic admisibilă, ea rămâne totuşi improbabilă din cel puţin trei motive: unul psihologic, unul constituţional şi unul geopolitic.

În primul rând, prognoza unui blocaj supraestimează caracterul monolitic al PCRM şi subestimează impactul psihologic al rezultatul scrutinului de ieri. „Unda de şoc” a rezultatului votului şi formarea unui guvern democratic au potenţialul real de a fragmenta partidul comunist şi în plus de a destructura reţelele informale de interese şi influenţă din jurul său.

În al doilea rând, prin art. 85(3), Constituţia Republicii Moldova stipulează într-adevăr că „în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată”, ceea ce ar însemna că în situaţia unui nou eşec în alegerea preşedintelui, parlamentul nu ar mai putea fi dizolvat pe parcursul anului în curs, iar Vladimir Voronin ar rămâne teoretic preşedinte interimar. La fel de adevărat însă, în reglementarea condiţiilor propriei revizuiri, legea fundamentală (Titlul VI) condiţionează de votul propular (referendum) numai acele iniţiative de revizuire care vizează „dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi [pe] cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului”. Orice alte iniţiative de revizuire, inclusiv cele privind modificarea numărului minim de voturi parlamentare necesare alegerii preşedintelui, se adoptă în plenul legislativului, cu o majoritate de 2/3, adică 68 voturi, fără a fi necesară validarea prin referendum; or, repet, în noul context politic din Moldova, acest scenariu este mai mult decât plauzibil.

Iar în al treilea rând, dintr-o perspectivă geopolitică, analiştii de politică regională şi internaţională vor fi probabil de acord asupra evaluării că Rusia joacă adeseori „la două capete” şi că, recunoscând în perspectivă declinul inevitabil al lui Voronin, se va fi pregătit din timp pentru situaţia actuală. Astfel, asigurările repetate ale leadership-ului de la Kremlin acordate în trecut liderului comunist se cuvin interpretate corect, ca declaraţii eminamente diplomatice în natura şi contextul lor, fără ca ele să fi obturat canalele de comunicare cu alţi politicieni moldoveni.

În concluzie, dincolo de supralicitările fireşti euforiei învingătorilor şi de minimalizările la fel de normale ale învinşilor, votul de ieri: deschide, la nivel naţional, un nou orizont de democraţie, prosperitate şi securitate pentru Republica Moldova; oferă, la nivel bilateral, premisele normalizării relaţiilor Bucureşti-Chişinău; poate semnifica, geopolitic şi istoric, finalul irevocabil al unei epoci şi al unui tip de sistem politic în regiune, în vecinătatea directă a României ca stat membru NATO şi UE.